Mihai Sprînceană – reșițeanul care a tras clopotele Revoluţiei în Decembrie 1989
Au trecut 36 de ani marcați de speranță și dezamăgire, de curaj și neputință, de adevăruri rostite și adevăruri ascunse, de la evenimentele din decembrie 1989, cunoscute astăzi drept Revoluția Română.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 19 decembrie 2025, 17:00 / actualizat: 20 decembrie 2025, 9:11
Timpul a curs implacabil, iar peste trei decenii și jumătate ne despart de acele clipe decisive. Este momentul să privim spre viitor, fără a uita însă emoția, tensiunea și frământarea trăite de întreaga Reșița în acea după-amiază tulbure de 21 decembrie 1989, imediat după ora 17.00.
Unul dintre martorii acelor momente, Mihai Sprînceană din Țerova, rememorează și spune povestea sa pentru Radio Reșița:
Mărturie din Decembrie 1989, la Reșița: „Libertatea a fost cea mai mare bucurie a vieții mele”
La 36 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, poveștile martorilor rămân esențiale pentru a înțelege ce a însemnat, cu adevărat, drumul spre libertate. Una dintre aceste mărturii vine de la Mihai Sprînceană din Țerova, participant la evenimentele de la Reșița, care își amintește emoția, speranța și dezamăgirile ce au urmat.
„Nu am fost erou, am fost unul dintre mulți”
Mihai Sprînceană spune că nu s-a remarcat prin fapte eroice. Avea 38 de ani în 1989 și, asemenea altora, își dorea o viață mai bună: libertate, căldură în case, hrană suficientă și demnitate. A fost atras de zvonurile că la Reșița „se întâmplă ceva”, iar seara de 21 decembrie 1989 avea să-i schimbe definitiv percepția asupra vieții.
Aflat în drum spre schimbul trei, a aflat că transportul în comun fusese oprit. Împreună cu un coleg din Țerova, a decis să meargă în Centrul Reșiței, unde mii de oameni se adunau „valuri, valuri”. A rămas acolo până spre ora 3 dimineața, martor al discursurilor și al primelor semne de libertate.
Reșița, în primele ore ale Revoluției
În zilele următoare, Mihai Sprînceană a fost implicat în asigurarea pazei unui depozit de combustibili, pentru a preveni eventuale acte de sabotaj. Pe 22 decembrie, convins că regimul Ceaușescu se va prăbuși, s-a îmbrăcat „festiv” și a revenit în Centru, unde mii de oameni cântau și jucau Hora Unirii.
Un moment simbolic l-a trăit dansând în horă alături de foști ofițeri de securitate și poliție, aflați în civil — o imagine care reflecta confuzia și speranța acelei zile.
Clopotele Revoluției, trase la Țerova
Revenit în satul natal, Țerova, a realizat că mulți localnici nu știau încă de Revoluție. Împreună cu un consătean, a decis să tragă clopotele bisericii, ca semn al eliberării. Preotul a acceptat, iar timp de aproape o jumătate de oră, clopotele au vestit schimbarea.
„A fost o bucurie pe care am mai simțit-o doar la nașterea copiilor mei”, spune Mihai Sprînceană, descriind acel moment ca o eliberare totală de frică și constrângeri.
Zilele tulburi de după căderea lui Ceaușescu
Chiar și după execuția lui Nicolae Ceaușescu, tensiunea a continuat. Au existat zboruri de avioane și elicoptere militare, observate inclusiv deasupra zonei Țerova–Lupac. Cu toate acestea, în sat nu s-a tras niciun foc de armă.
În acea perioadă, activitatea economică era aproape blocată, iar Mihai Sprînceană s-a ocupat de ferma sa de oi, pasiune pe care nu a abandonat-o niciodată. De-a lungul anilor, a ajuns să dețină una dintre cele mai mari turme din județul Caraș-Severin, orientându-se ulterior spre calitate, nu cantitate.
După 36 de ani: speranțe împlinite doar pe jumătate
La peste trei decenii de la Revoluție, dezamăgirile persistă. Deși speranțele au fost mari, multe dintre visele din 1989 nu s-au împlinit, spune martorul. Dreptatea rămâne greu de atins, iar nivelul de trai pentru mulți români, mai ales pensionari, este încă scăzut.
„România de azi este ca un palton bun, dar călcat în picioare, rupt și cârpit prost”, afirmă el, într-o metaforă dură, dar sinceră, despre realitatea actuală.
Un mesaj pentru prezent și viitor
În ciuda dezamăgirilor, Mihai Sprînceană continuă să creadă că lucrurile se pot schimba, sub presiunea valorilor europene și a memoriei colective. Mesajul său rămâne unul de speranță:
„Să avem o viață mai bună, să nu uităm ce a fost și sărbători fericite tuturor.”
Această mărturie rămâne o lecție de istorie vie, despre curajul oamenilor simpli și prețul real al libertății câștigate în Decembrie 1989.
Sursa foto: facebook
Urmărește-ne și pe Google News
Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la redactie@radioresita.ro
