[AUDIO-FOTO] Opereta germană – perioada de glorie a muzicii reşiţene, repovestită de fostul cabaretist Heinz Kuchar

În anii maximei dezvoltări industriale a oraşului, Reşiţa a cunoscut progrese în toate domeniile. Chiar şi viaţa culturală a localităţii în acel timp era înfloritoare. Pe măsură ce, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, regimul de muncă devenea mai relaxat şi numărul de ore lucrate pe zi scădea, apărea problema petrecerii într-un mod util şi plăcut a timpului liber. În acest nou context, nu puţini reşiţeni, chiar de condiţie socială modestă, şi-au descoperit vocaţia culturală în general şi muzicală în special, localitatea putându-se integra astfel marii mişcări de redeşteptare spirituală care cuprindea în acea perioadă întreg Banatul. Până după cel de-al doilea război mondial, opereta germană era bine reprezentată la Reşiţa, cei mai importanţi promotori ai săi fiind textierul, regizorul şi interpretul Franz Kehr, soliştii vocali Rudolf Karlicsek, Anton Licker, Arpad Bender şi dirijorul Laszlo Hunyadi. Ulterior a fost organizat un cerc de operetă în cadrul UCMR, avându-l ca dirijor pe profesorul Franz Stürmer.

Articol editat de Gerhard Chwoika, 21 octombrie 2022, 17:00 / actualizat: 21 octombrie 2022, 21:13

Astăzi vă prezentăm o mică parte a poveştii operetei germane din Reşiţa, istorisită de cabaretistul Heinz Kuchar:

Dirijor și compozitor de muzică de film și operetă, Robert Stolz s-a născut la 25.08.1880 în Graz Austria și a decedat la 27 iunie 1975 la  Berlin. Născut din părinți muzicieni, tata dirijor iar mama pianist de concert, a fost strănepotul sopranei Teresa Stolz. A studiat la Conservatorul din Viena cu Robert Fuchs și Engelbert Humperdinck. Din 1899 a fost dirijor la Maribor, Salzburg și Brno iar din 1907 la Teatrul din Viena unde a dirijat  primul spectacol semnat  Oscar Strauss- Der tapfere Soldat.

Din 1910  a devenit dirijor și compozitor independent. În Primul Război Mondial, Stolz a fost fost înrolat în armata austriacă. După razboi a scris, în principal, muzică de cabaret. În 1925  s-a mutat la  Berlin iar din anul1930 a început să compună muzică pentru filme. Robert Stolz este compozitorul muzicii  primului film german cu  sunet Zwei Herzen im Dreivierteltakt (două inimi în ritm de  vals).

Germania nazistă l-a determinat pe Robert Stolz să revină la Viena dar a rămas activ și pe scena muzicală a Berlinului. Drumurile dintre Viena și Berlin, făcute cu mașina proprie, au fost folosite, de 21 de ori, pentru a transporta, în portbagaj, refugiați politici, în special evrei. Fiind descoperit, muzicianul se mută, mai intai la Zurich iar apoi la Paris unde, în 1939 este arestat ca inamic. Reușește să scape- cu ajutorul prietenilor și, astfel, din 1940 se mută la New York, ducând cu sine valsul vienez. Dupa succesul cu „O noapte la Viena” de la Carnegie Hall, a primit mai multe invitații de a compune muzică pentru spectacole și filme, fiind nominalizat la premiile OSCAR în 1941 pentru Cel mai bun cantec original cu  „Valsând în nori” din filmul Parada de primăvară  și în 1945 pentru coloana sonoră a filmului “S-a întâmplat mâine”. Din 1946 revine la Viena. În 1952  a început să compună pentru Viena Ice Revue și dedică primele  19 operete pe gheață („Eternal Eva”), Evei Pawlik, campioană europeană la patinaj artictic. În 1970, la 90 de ani  Robert Stolz a primit titlul de Cetățean de Onoare al Vienei, și disticția Marea Medalie de Onoare a Vienei, fiind doilea muzician, după Richard Strauss, onorat astfel. A apărut pe o serie de timbre poștale austriece comemorative

În ultimii ani a folosit un baston moștenit de la Franz Lehár, care a fost deținut inițial de către Johann Strauss și conținea inițialele Strauss gravate în argint.

Dupa moartea sa, în Berlin în 1975, Robert Stolz  a fost îngropat lângă Johannes Brahms și Johann Strauss II în Cimitirul Central din Viena. O statuie a sa  a fost ridicată în Wiener Stadtpark.

Întreaga poveste o puteţi afla sâmbătă, 22 octombrie în emisiunea “Oameni şi Locuri”, doar aici pe 105.6 FM, de la 15:15, dar şi joi, 27 octombrie de la 21:15! Păstraţi frecvenţa!

Sursa: istoriabanatului.wordpress.com

Foto: arhiva; facebook Heinz Kuchar