[AUDIO-FOTO] Dialog duhovnicesc la vreme de post și rugăciune

Postul Mare care precede sărbătoarea Paștelui, este cel mai greu de peste an, dar cu toate acestea la mănăstire este respectat cu strictețe, fără prea mare suferință.

În Postul Paştelui, temelia alimentaţiei o reprezintă cartofii, fasolea, ciupercile, nuca, măslinele, dar şi morcovii, ceapă, ţelina sau varza murată. La toate acestea se adaugă făină de porumb şi cea de grâu, pentru că pâinea se coace la faţa locului.

În completare vin gemurile şi dulceţurile, dar şi tocăniţele de legume şi zacusca, pregătite din toamnă special pentru perioada Postului Paştelui. Se fac copturi cu nucă, gem şi mere, îndulcite cu miere. Mai sunt pe masă şi prune uscate, simple sau îmbrobodite în aluat cu cartofi. Se mai mănâncă în mănăstire în perioadele de post tăieţei de casă, fără ou, tăvăliţi prin nucă şi îndulciţi cu miere, după modelul mucenicilor.

În perioadele de post într-o mănăstire nu se mănâncă niciodată pateu sau crenvurşti vegetali, carne din soia sau alte alimente specifice care invadează în aceste perioade rafturile magazinelor și pe care, din păcate, mulţi dintre noi suntem tentați să le consumăm.

În mănăstire, Postul Paştilor se trăiește prin înfrânare, rugăciune, pocăință, iertare, bucurie și smerenie. Pentru obşte, cele șapte săptămâni ale Postului Sfintelor Paști reprezintă o perioadă deosebit de frumoasă, prin slujbele de la biserică, prin nevoința pe care o depune fiecare, ostenindu-și trupul și înălțându-și sufletul spre cereștile locașuri.

Postim pentru ca să ne desăvârșim. Prin post nu imităm pe Mântuitorul Iisus Hristos, ci-L urmăm. Postul ne ajută să scoatem grăsimile și piatra din inima noastră, ne cultivă simțurile. Un om care vrea să fie veșnic fericit postește. 

Facem un popas duhovnicesc în Postul Mare, alături de părintele Atanasie Alboni, duhovnicul obştii care, de peste 24 de ani vieţuieşte în ansamblul monahal din localitatea Brebu, edificat pe un teren aşezat aproape de coama unui deal, parcă în chip profetic, numit încă din vechime “Valea Popii”:

Pr. protosinghel Atanasie Alboni

Terenul pe care s-a construit aşezământul i-a aparţinut lui Toma Iţariu, un credincios din comuna Brebu. Pe acesta a existat un nuc care, în timpul unei ploi, a fost trăsnit şi proprietarul l-a tăiat pentru a-l duce acasă. În nuc s-a găsit o cruce pe care, potrivit legendelor locului scria “Aici trebuie să se ridice o mănăstire“, ceea ce l-a determinat pe proprietar să doneze terenul în acest scop.

A fost constituit un comitet de acţiune care a întreprins demersuri pentru înfiinţarea aşezământului şi obţinând binecuvântarea Episcopiei Caransebeşului, au început lucrările. Din 1996 până în octombrie 1998, s-a reuşit construirea unei căsuţe pentru chilia primului venit în schit, a unei case fără etaj pentru stăreţie, a unui corp de chilii şi a paraclisului. În 1998 au venit aici de la Mănăstirea Putna – Almăj din zona Iablaniţei, Caraş-Severin, fratele Pătru Stoia şi sora sa Maria (ambii din Reşiţa), care, cu încă două vieţuitoare, au format nucleul obştii schitului. Cei doi fraţi şi-au luat sarcina finalizării lucrărilor de construcţie a paraclisului şi a corpului pentru chilii.

Paraclisul este din zid, de formă dreptunghiulară, cu spaţiul repartizat în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Naosul se delimitează de pronaos prin doi stâlpi marginali, iar pronaosul de pridvor printr-un perete de zid, cu o mare deschidere la mijloc. Intrarea în pridvor se face prin vest, pe o uşă cu două canaturi, din stejar sculptat. În faţa pridvorului închis se află unul deschis acoperit, susţinut în faţă de stâlpi din zid.

Catapeteasma este din lemn de stejar sculptat. Pe naos se află o turlă deschisă, de formă pătrată, cu acoperişul rombic. Lumina pătrunde în altar printr-o fereastră aşezată la est. Naosul, pronaosul şi pridvorul au fiecare câte o fereastră la sud şi alta la nord. Ferestrele sunt largi şi înalte, dreptunghiulare, terminate în arc. Acoperişul foarte înalt, în două ape, este din tablă zincată. Faţadele exterioare sunt simple, văruite în alb.

Piatra de temelie pentru biserica mănăstirii s-a pus în toamna anului 1997 de către Preasfințitul Episcop Laurențiu Streza aceasta fiind definitivată și sfințită în anul 1999 prin osteneala monahiei Sofronia Crâșmar dimpreună cu obștea monahală și ajutorul credincioșilor din Brebu, Soceni, Ezeriș, Cornuțel, Ruginosu și cu sprijinul oamenilor de bună credință din Reșița și Caransebeș.

Biserica a fost construită între anii 1997-1998, iar schitul Brebu a fost ridicat la rangul de mănăstire de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2000, la propunerea chiriarhului locului.

Biserica a fost înfrumusețată și consolidată între anii 2006 – 2011 prin osteneala monahiei Magdalena Ghindaș, stareța mănăstirii și a ieromonahului Leontie Loluță, slujitorul acestei mănăstiri, dimpreună cu obștea monahală.

Intrarea pe drumul de acces spre mănăstire se face pe sub o frumoasă poartă din lemn de stejar, sculptată în stil maramureşean de către meşterul Ioan de la Năneşti, în anul 2001. În prezent cele 11 vieţuitoare, sub îndrumarea maicii stareţe monahia stavroforă Magdalena Ghindaş, întreprind eforturi de înfrumuseţare a bisericii şi de definitivare a ansamblului monahal.

Întreaga poveste a postului, trăit în rugăciune şi ascultare, o puteţi afla sâmbătă, 9 aprilie, în emisiunea „Oameni şi Locuri” de la 15:15 în „Interferenţe pe frecvenţe”.

Duminică, 10 aprilie, Preasfinţitul părinte Lucian – Episcopul Caransebeşului va poposi la Mănăstirea Brebu începând cu ora 10.00.

Surse: episcopiacaransebesului.ro; basilica.ro

De același autor

Related Articles