Ascultă Radio România Reșița Live

Transportatorii feroviari se simt discriminaţi

cfr

Transportatorii feroviari se simt discriminaţi

Articol editat de Mirabela Afronie, 3 aprilie 2014, 10:10

Transportatorii pe calea ferată sunt nemulţumiţi că ordonanţa de urgenţă adoptată de guvern nu îi vizează şi pe ei. Reprezentanţii transportatorilor feroviari spun că decizia de a returna o parte a taxei este discriminatorie şi afecteză concurenţa. Numai CFR Călători consumă anual între 50 şi 55 de mii de tone de combustibil, a precizat pentru Radio România fostul director al companiei Ştefan Roşeanu, care vorbeşte de concurenţă neloială în piaţa de transporturi din România.

„Printr-o astfel de măsură descurajezi transportul feroviar, îi adânceşti problemele financiare în care se află, astfel încât să ajungem ca în perioada următoare să retragem alte trenuri din circulaţie, pe fondul îngreunării situaţiei financiare, că în final un bun samaritean cu microbuzul sau cu autobuzul de pe o linie paralelă să introducă un alt autobuz în locul trenului”,  a declarat Ştefan Roşeanu.

Între timp preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare preşedintelui Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, în care le-a cerut deputaţilor să respingă ordonanţa care introduce acciza suplimentară de şapte eurocenţi pentru carburanţi. În scrisoare, şeful statului arată că această măsură are efecte negative majore atât pentru populaţie, cât şi pentru mediul de afaceri. Traian Băsescu susţine că politica fiscal-bugetară a Guvernului este greşită.

Sursa foto: licitatiiseap.ro

Etichete:
Ministrul Finanțelor: Din 16 august reducem temporar cu 20% acciza la motorină
Naţional joi, 13 august 2026, 19:54

Ministrul Finanțelor: Din 16 august reducem temporar cu 20% acciza la motorină

Ministerul Finanțelor reduce temporar cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16-31 august 2026, această măsură fiind un răspuns la...

Ministrul Finanțelor: Din 16 august reducem temporar cu 20% acciza la motorină
UPDATE: o nouă ţintă aeriană, detectată în apropierea frontierei cu Ucraina
Naţional joi, 13 august 2026, 08:18

UPDATE: o nouă ţintă aeriană, detectată în apropierea frontierei cu Ucraina

UPDATE: Situația este monitorizată de autoritățile române după ce, joi, 13 august, sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, la ora...

UPDATE: o nouă ţintă aeriană, detectată în apropierea frontierei cu Ucraina
Legea salarizării bugetarilor, fără acord politic după negocierile de la Cotroceni
Naţional miercuri, 12 august 2026, 08:55

Legea salarizării bugetarilor, fără acord politic după negocierile de la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan i-a convocat marți, 11 august 2026 la Palatul Cotroceni, pe liderii partidelor din fosta coaliție, pentru discuții...

Legea salarizării bugetarilor, fără acord politic după negocierile de la Cotroceni
Programul Casa Verde va fi modificat
Naţional miercuri, 12 august 2026, 08:40

Programul Casa Verde va fi modificat

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că schimbarea urmărește folosirea energiei produse în timpul zilei în orele de vârf, când România...

Programul Casa Verde va fi modificat
Naţional miercuri, 12 august 2026, 07:07

BRAȘOV: doi morți și doi răniți grav după ce o mașină a lovit un grup de pietoni

Accident grav pe strada Mureșenilor din Brașov Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 21:00, pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov....

BRAȘOV: doi morți și doi răniți grav după ce o mașină a lovit un grup de pietoni
Naţional miercuri, 12 august 2026, 07:02

MApN: două drone Gerbera, găsite în derivă în Marea Neagră, au fost detonate de scafandrii Forțelor Navale Române

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că dronele au fost descoperite în zona economică exclusivă a României și ar fi putut avea...

MApN: două drone Gerbera, găsite în derivă în Marea Neagră, au fost detonate de scafandrii Forțelor Navale Române
Naţional marți, 11 august 2026, 16:13

CNA va solicita TikTok eliminarea a 90 de videoclipuri referitoare la subiectul ‘Ambulanța Neagră’

Consiliul Național al Audiovizualului a decis, marți, să solicite platformei TikTok eliminarea a 90 de videoclipuri referitoare la subiectul...

CNA va solicita TikTok eliminarea a 90 de videoclipuri referitoare la subiectul ‘Ambulanța Neagră’
Naţional marți, 11 august 2026, 16:08

Guvern: Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat

Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, începând de marți, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară...

Guvern: Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat