Ascultă Radio România Reșița Live

Scufundarea controlată a barjelor pe Dunăre a fost din nou amânată

Debitul Dunării la intrarea în România a ajuns la un minim istoric de doar 1.400 de metri cubi pe secundă, iar autoritățile încearcă să evite afectarea funcționării Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă. Pentru a menține nivelul apei necesar răcirii instalațiilor, patru barje încărcate vor fi scufundate controlat în apropierea centralei, însă operațiunea a fost amânată și ar putea avea loc vineri dimineață, 7 august 2026.

Scufundarea controlată a barjelor pe Dunăre a fost din nou amânată

Articol editat de Oana Nicolae, 6 august 2026, 20:16

Purtătoarea de cuvânt a Administrației Naționale „Apele Române”, Ana Maria Agiu, a anunțat că debitul Dunării va rămâne la valoarea minimă istorică de 1.400 mc/s cel puțin până pe 12 august, însă faptul că acesta nu mai scade reprezintă o evoluție favorabilă.

Debitul Dunării rămâne la un minim istoric, dar se stabilizează

Potrivit reprezentantei Apelor Române, prognozele hidrologice indică o perioadă de aproximativ o săptămână în care debitul fluviului va rămâne constant.

„Dunărea înregistrează astăzi un nou minim istoric de 1.400 de metri cubi pe secundă, iar acest debit minim se va menține staționar până cel puțin pe 12 august. Aceasta este o veste relativ bună, deoarece vorbim despre o stabilizare a debitelor”, a declarat Ana Maria Agiu.

În zona Cernavodă, nivelul Dunării este în prezent de minus 218 centimetri, iar până pe 12 august este estimată o scădere până la minus 228 centimetri, adică doar 10 centimetri în următoarele șapte zile.

Lucrările din teren au încetinit scăderea nivelului apei

Autoritățile susțin că intervențiile efectuate în ultimele zile au avut deja efecte.

Operațiunile de dragaj, îndepărtarea formațiunilor de rocă și pregătirea scufundării controlate a barjelor au contribuit la încetinirea ritmului de scădere a nivelului Dunării.

Potrivit Apelor Române, dacă la începutul săptămânii prognoza indica atingerea cotei de minus 233 centimetri, noile estimări arată un nivel de minus 228 centimetri, ceea ce oferă câteva zile suplimentare pentru continuarea intervențiilor.

„Am câștigat trei-patru zile în plus pentru menținerea unor debite minime necesare funcționării în siguranță a centralei de la Cernavodă”, a explicat Ana Maria Agiu.

Patru barje vor fi scufundate controlat

Autoritățile au finalizat încărcarea celor patru barje care urmează să fie scufundate controlat în zona Dunării pentru a contribui la menținerea unui nivel suficient al apei.

Intervenția nu a avut loc miercuri, deoarece condițiile de siguranță sunt analizate cu maximă atenție.

„Astăzi s-a finalizat încărcarea ultimei barje și se ia în calcul scufundarea uneia dintre ele, cel puțin. Condițiile de scufundare sunt evaluate foarte strict și trebuie să respecte toate regulile privind siguranța manevrelor și a personalului”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Apelor Române.

Potrivit autorităților, operațiunea ar putea avea loc în cursul dimineții de joi.

Reactorul 2 de la Cernavodă funcționează în continuare

Scopul intervențiilor este menținerea unui nivel minim al Dunării care să permită funcționarea în siguranță a Reactorului 2 al Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă.

În contextul secetei severe și al scăderii istorice a debitului fluviului, autoritățile încearcă să evite orice risc pentru producția de energie electrică.

Seceta afectează tot mai multe zone din România

Fenomenele de secetă se accentuează în mai multe regiuni ale țării.

Potrivit Administrației Naționale „Apele Române”, regimul hidrologic este deficitar în bazinele hidrografice din Crișana, Oltenia, Muntenia și Moldova, iar în unele sectoare de râuri din Crișana au apărut deja fenomene de secare.

La nivel național, 80 de localități din 12 județe au restricții la alimentarea cu apă în sistem centralizat.

Cele mai afectate sunt:

  • Neamț – 26 de localități;
  • Bihor – 15 localități;
  • Bacău – 10 localități;
  • Galați – 8 localități;
  • Vaslui – 8 localități;
  • Mureș – 7 localități.

În plus, alte 61 de localități care se alimentează din puțuri și fântâni se confruntă cu probleme cauzate de secetă, dintre care 55 sunt în județul Botoșani.

Rezervele de apă rămân suficiente

În ciuda situației dificile, autoritățile dau asigurări că principalele acumulări de apă potabilă sunt în continuare la un nivel sigur.

Coeficientul de umplere al principalelor 40 de lacuri de acumulare este de aproximativ 71%, rezerve considerate suficiente pentru alimentarea populației cu apă din surse de suprafață, fără restricții suplimentare.

Autoritățile vor continua monitorizarea permanentă a debitului Dunării și a nivelului apei în zona Cernavodă. Urmeaz ca intervențiile planificate să fie adaptate în funcție de evoluția condițiilor hidrologice din următoarele zile.

 

Sursă: Apele Române

 

Urmărește-ne și pe Google News

Programul Rabla 2026 se redeschide
Naţional marți, 3 noiembrie 2026, 07:03

Programul Rabla 2026 se redeschide

Programul Rabla 2026 se redeschide marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00, oferind o nouă oportunitate românilor care nu au reușit să se înscrie...

Programul Rabla 2026 se redeschide
Sorin Grindeanu: Am decis ca în două săptămâni să avem gata centralizarea propunerilor de comasări de instituţii, agenţii ale statului
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 17:18

Sorin Grindeanu: Am decis ca în două săptămâni să avem gata centralizarea propunerilor de comasări de instituţii, agenţii ale statului

Conducerea PSD a decis luni, 2 noiembrie 2026, ca în termen de două săptămâni să fie finalizată centralizarea propunerilor privind comasarea...

Sorin Grindeanu: Am decis ca în două săptămâni să avem gata centralizarea propunerilor de comasări de instituţii, agenţii ale statului
Atacuri masive cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 ridicate de la sol și mesaj RO-Alert în Tulcea
Naţional luni, 2 noiembrie 2026, 08:14

Atacuri masive cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 ridicate de la sol și mesaj RO-Alert în Tulcea

Porturile ucrainene de la Dunăre au fost ținta unor atacuri masive cu drone în noaptea de 1 spre 2 noiembrie 2026. Ministerul Apărării...

Atacuri masive cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 ridicate de la sol și mesaj RO-Alert în Tulcea
Probleme cu aplicația TollRo, la o lună de la implementare. Transportatorii reclamă erori, iar CNAIR nu poate preciza numărul amenzilor
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 12:32

Probleme cu aplicația TollRo, la o lună de la implementare. Transportatorii reclamă erori, iar CNAIR nu poate preciza numărul amenzilor

Aplicația TollRo continuă să le creeze probleme transportatorilor, la o lună de la introducerea sistemului de taxare rutieră, pe 1 octombrie...

Probleme cu aplicația TollRo, la o lună de la implementare. Transportatorii reclamă erori, iar CNAIR nu poate preciza numărul amenzilor
Naţional duminică, 1 noiembrie 2026, 10:00

Impozitul pentru balcoanele închise nu se dublează. Ministrul Dezvoltării anunță posibile modificări ale Codului Urbanismului

Românii nu vor plăti taxe de zece ori mai mari și nici impozite duble pentru balcoanele închise, a anunțat ministrul Dezvoltării, Alexandru...

Impozitul pentru balcoanele închise nu se dublează. Ministrul Dezvoltării anunță posibile modificări ale Codului Urbanismului
Naţional sâmbătă, 31 octombrie 2026, 17:39

Alertă aeriană la granița României cu Republica Moldova. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

UPDATE: Ministrul Apărării: Nu au fost raportate prăbușiri de drone pe teritoriul României Două drone au pătruns neautorizat în spațiul...

Alertă aeriană la granița României cu Republica Moldova. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Naţional sâmbătă, 31 octombrie 2026, 16:43

ANM: Ploi abundente, ninsori și viscol la munte, până luni, 2 noiembrie 2026

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme rea, valabilă în întreaga țară până luni, 2 noiembrie, ora 10:00....

ANM: Ploi abundente, ninsori și viscol la munte, până luni, 2 noiembrie 2026
Naţional vineri, 30 octombrie 2026, 18:44

Prima rectificare bugetară din 2026

Guvernul a aprobat vineri, 30 octombrie 2026 prima rectificare bugetară din acest an, prin care sunt redistribuite fonduri pentru sănătate,...

Prima rectificare bugetară din 2026