Ascultă Radio România Reșița Live

Pedepse majorate în cazul celor care conduc fără permis şi comit accidente

Pedepse majorate în cazul celor care conduc fără permis şi comit accidente.

Pedepse majorate în cazul celor care conduc fără permis şi comit accidente

Articol editat de Adam Valentina, 11 noiembrie 2024, 18:32

Pedepsele privative de libertate cuprinse între 4 şi 8 ani pentru încredinţarea vehiculului unei persoane fără permis, în urma căruia s-a produs un accident, şi între 5 – 10 ani, dacă accidentul s-a soldat cu victime, cresc cu o treime, iar cei care se urcă la volan fără permis vor fi obligaţi să execute pedeapsa, indiferent dacă produc sau nu accident, prevăd două amendamente admise la proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, adoptat luni de Senat.

„Cred că în momentul ăsta, împreună cu Legea ‘Anastasia’, cu legea care pedepseşte consumul de droguri şi consumul, această lege întregeşte practic scutul de apărare împotriva celor care săvârşesc accidente datorită faptului că în mod voit şi cu bătaie de joc faţă de lege ignoră ideile de siguranţă (…).

În momentul în care instanţele de judecată nu vor mai putea aplica pedepse cu suspendare şi în momentul în care cine se urcă la volan beat, drogat, fără permis sau cine încredinţează un autovehicul unei persoane bete sau fără permis, ştiu că nu mai e cale de învoială cu nimeni, cu siguranţă vor deveni mai responsabili, vor deveni mai atenţi la respectarea legii”, a transmis, în plen, senatorul PNL Daniel Fenechiu, iniţiator al acestui proiect legislativ alături de senatorul PSD Robert Cazanciuc.

Un alt amendament admis vizează eliminarea din lege a articolului care se referea la răspunderea celor care încredinţează maşina.

„La ultimul articol care a fost eliminat, articolul se referea la răspunderea celor care încredinţează maşina. Articolul a fost eliminat pentru că există text acoperitor şi, altfel, am fi avut două texte care spun acelaşi lucru. Pe motive de paralelism, s-a eliminat. Pentru că, văzând mai multe texte, există în momentul de faţă acoperire legală pentru aceste situaţii. Cel care încredinţează un autovehicul primeşte o pedeapsă asemenea celui care conduce fără să aibă drept”, a detaliat Cazanciuc.

În opinia senatorului PSD, legislaţia trebuie să atragă atenţia celor care „mai au această uşurinţă” de lăsa cheile de la maşină nesupravegheate.

„Textele în vigoare acoperă această situaţie. Eficienţa va fi legată strict de modul în care instanţele vor aplica acest text. În momentul în care ştii că nu mai poţi primi decât o pedeapsă cu executare, s-ar putea să fii mult mai responsabil când te urci la volan”, a susţinut Cazanciuc.

Totodată, rămâne nemodificat articolul din proiectul de act normativ potrivit căruia „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani”.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal va fi supusă dezbaterii şi votului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

UZPR, Cartel ALFA şi CulturMedia au semnat un protocol pentru apărarea drepturilor jurnaliștilor din România
Naţional miercuri, 11 noiembrie 2026, 17:28

UZPR, Cartel ALFA şi CulturMedia au semnat un protocol pentru apărarea drepturilor jurnaliștilor din România

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA și Federația Națională a Sindicatelor...

UZPR, Cartel ALFA şi CulturMedia au semnat un protocol pentru apărarea drepturilor jurnaliștilor din România
SRI a oprit un atac cibernetic atribuit unei grupări ruse, care a vizat o instituție guvernamentală
Naţional miercuri, 11 noiembrie 2026, 15:42

SRI a oprit un atac cibernetic atribuit unei grupări ruse, care a vizat o instituție guvernamentală

Serviciul Român de Informații (SRI) anunță că a identificat și oprit un atac cibernetic care a vizat compromiterea unei instituții...

SRI a oprit un atac cibernetic atribuit unei grupări ruse, care a vizat o instituție guvernamentală
Moțiunea împotriva ministrului Nazare a fost respinsă
Naţional miercuri, 11 noiembrie 2026, 15:11

Moțiunea împotriva ministrului Nazare a fost respinsă

UPDATE | Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva Ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, a fost respinsă de plenul Senatului. S-au...

Moțiunea împotriva ministrului Nazare a fost respinsă
Răzvan Dincă revine la conducerea Radio România
Naţional marți, 10 noiembrie 2026, 16:29

Răzvan Dincă revine la conducerea Radio România

Parlamentul a desemnat marți, 10 noiembrie, conducerile Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune. Regizorul...

Răzvan Dincă revine la conducerea Radio România
Naţional luni, 9 noiembrie 2026, 21:11

Ministerul Energiei monitorizează situația de la Cernavodă, după deconectarea Unității 1 de la Sistemul Energetic Național

Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, în urma unei defecțiuni...

Ministerul Energiei monitorizează situația de la Cernavodă, după deconectarea Unității 1 de la Sistemul Energetic Național
Naţional luni, 9 noiembrie 2026, 18:25

Nicușor Dan cere un angajament european puternic pentru securitatea Mării Negre. Hub-ul regional, printre prioritățile discuțiilor cu Ursula von der Leyen

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat luni, la Palatul Cotroceni, cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre...

Nicușor Dan cere un angajament european puternic pentru securitatea Mării Negre. Hub-ul regional, printre prioritățile discuțiilor cu Ursula von der Leyen
Naţional luni, 9 noiembrie 2026, 18:12

Ursula von der Leyen, la București: „Exprim solidaritatea deplină a Europei cu România”. 50 de milioane de euro pentru securitatea Mării Negre

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj ferm de sprijin României, în urma întâlnirii cu președintele Nicușor...

Ursula von der Leyen, la București: „Exprim solidaritatea deplină a Europei cu România”. 50 de milioane de euro pentru securitatea Mării Negre
Naţional luni, 9 noiembrie 2026, 15:34

Reforma administrativ-teritorială în România: PSD propune comasarea primăriilor. Șase criterii vor decide ce localități sunt sustenabile

Reforma administrativ-teritorială a României ar putea aduce comasarea unor primării și reorganizarea localităților care nu își pot susține...

Reforma administrativ-teritorială în România: PSD propune comasarea primăriilor. Șase criterii vor decide ce localități sunt sustenabile