Ascultă Radio România Reșița Live

O nouă ediţie a programului „Litoralul pentru toţi”

Programul social „Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 41, începe duminică, iar tarifele pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon, conform datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

O nouă ediţie a programului „Litoralul pentru toţi”

Articol editat de Valentina Adam, 28 august 2022, 10:56

Programul social “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 41, începe în acest an pe data de 28 august şi durează până la finalul sezonului. În această perioadă, turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon”, a precizat Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), care mizează pe 100 de hoteluri care vor pune la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 10.000 de locuri de cazare.

Tarifele prin programul „Litoralul pentru Toţi” sunt cu până la 75% mai mici faţă de cele din vârf de sezon, iar sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.

Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive, tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 2 nopţi de cazare.

Programul Litoralul pentru Toţi se află la ediţia cu numărul 41 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât şi prin intermediul agenţiilor de turism.

ANPC verifică prețurile la carburanți în toată țara
Naţional duminică, 30 august 2026, 14:31

ANPC verifică prețurile la carburanți în toată țara

Comisarii ANPC verifică respectarea prevederilor Legii nr. 162/2026, dar și modul în care operatorii stabilesc și modifică prețurile...

ANPC verifică prețurile la carburanți în toată țara
Noi consultări pentru desemnarea viitorului premier
Naţional duminică, 30 august 2026, 06:25

Noi consultări pentru desemnarea viitorului premier

Președintele Nicușor Dan va avea, pe 1 septembrie 2026, noi consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea viitorului premier. Șeful...

Noi consultări pentru desemnarea viitorului premier
Centralele CET Palas Constanța și CET Hidrocarburi Arad, racordate la Sistemul Energetic Național
Naţional sâmbătă, 29 august 2026, 12:05

Centralele CET Palas Constanța și CET Hidrocarburi Arad, racordate la Sistemul Energetic Național

Informația a fost transmisă vineri, 28 august 2026, de premierul interimar Ilie Bolojan, într-o postare pe rețelele de socializare. Centralele...

Centralele CET Palas Constanța și CET Hidrocarburi Arad, racordate la Sistemul Energetic Național
Doi români, printre victimele incendiului din Elveția
Naţional sâmbătă, 29 august 2026, 11:57

Doi români, printre victimele incendiului din Elveția

Informația a fost confirmată după ce autoritățile elvețiene au finalizat procedurile de identificare a victimelor și au informat Ambasada...

Doi români, printre victimele incendiului din Elveția
Naţional vineri, 28 august 2026, 20:33

Acciza la motorină scade cu 25% în prima jumătate a lunii septembrie

Decizia vine după o nouă evaluare a evoluției pieței și pe fondul creșterii cotațiilor internaționale și a prețurilor carburanților la...

Acciza la motorină scade cu 25% în prima jumătate a lunii septembrie
Naţional vineri, 28 august 2026, 19:07

Nicușor Dan a promulgat legea integrității cu „Amendamentul Fritz”

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele își menține argumentele formulate în sesizarea de neconstituționalitate transmisă...

Nicușor Dan a promulgat legea integrității cu „Amendamentul Fritz”
Naţional vineri, 28 august 2026, 18:06

Guvernul prelungeşte până la 30 septembrie măsurile de siguranţă pe piaţa energiei electrice

Decizia a fost luată vineri, 28 august 2026 în cadrul unei ședințe extraordinare, pe fondul deficitului hidrologic sever, al temperaturilor...

Guvernul prelungeşte până la 30 septembrie măsurile de siguranţă pe piaţa energiei electrice
Naţional vineri, 28 august 2026, 09:35

SNIAS, noul sistem digital pentru accesarea beneficiilor de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță operaționalizarea Sistemului Național Integrat de Asistență Socială...

SNIAS, noul sistem digital pentru accesarea beneficiilor de asistență socială