Ascultă Radio România Reșița Live

Motorina se scumpește din nou în România. Creștere de 33 de bani pe litru în doar trei zile

Prețul motorinei continuă să crească în România. Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a efectuat în noaptea trecută a treia scumpire consecutivă a motorinei de la declanșarea conflictului din Iran, majorând prețul cu 9 bani pe litru.

Motorina se scumpește din nou în România. Creștere de 33 de bani pe litru în doar trei zile

Articol editat de Casandra Silitra, 6 martie 2026, 08:50

În total, în doar trei zile, motorina s-a scumpit cu 33 de bani/litru. În același timp, compania a decis să mențină neschimbat prețul benzinei, potrivit datelor analizate de Profit.ro.

Prețurile motorinei au trecut de 8,60 lei/litru

După ultima majorare, prețul motorinei standard a ajuns în stațiile Petrom din București la 8,57 – 8,61 lei/litru, față de 8,48 – 8,52 lei/litru anterior.

În stațiile OMV, prețul motorinei a urcat la 8,66 – 8,70 lei/litru, după ce anterior era între 8,57 și 8,61 lei/litru.

Evoluția prețului motorinei în stațiile din capitală, de la începutul lunii martie, arată creșteri constante:

  • 1 martie: aproximativ 8,24 – 8,28 lei/l
  • 4 martie: aproximativ 8,39 – 8,43 lei/l
  • 5 martie: aproximativ 8,48 – 8,52 lei/l
  • 6 martie: aproximativ 8,57 – 8,61 lei/l

Alte companii ar putea scumpi carburanții

Companiile concurente – Rompetrol, MOL, Socar și Lukoil – ar urma să opereze majorări similare ale prețurilor, așa cum s-a întâmplat și în ziua precedentă, când au crescut atât prețul benzinei, cât și al motorinei cu 9 bani pe litru, după modelul OMV Petrom.

De ce se scumpește motorina mai repede decât benzina

România este exportator net de benzină, dar importator net de motorină, ceea ce face ca prețul dieselului să fie mai sensibil la evoluțiile internaționale ale pieței petroliere.

Astfel, schimbările din piața globală afectează mai rapid și mai puternic prețul motorinei la pompă.

Președintele Nicușor Dan: statul nu poate modifica accizele

Președintele Nicușor Dan a declarat că autoritățile nu pot interveni în prezent asupra accizelor incluse în prețul carburantului.

„Deocamdată suntem la o săptămână de când a început această situație nouă. Pot să spun, cu titlu general: din prețul benzinei pe care un om îl plătește la pompă, jumătate este prețul brut al petrolului rafinat și jumătate sunt taxele și accizele statului. Ce pot să spun cu certitudine este că nu se pune problema ca pe aceste componente de taxe și accize ale statului să se intervină în plus. Din păcate, nici în minus nu avem posibilitatea să o facem”, a afirmat acesta.

Guvernul analizează totuși reducerea accizei

Cu o zi înainte, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunțase că lucrează împreună cu premierul Ilie Bolojan la un scenariu de reducere a accizei la carburanți, în contextul scumpirilor generate de conflictul din Orientul Mijlociu.

Măsura a fost solicitată public și de companiile de transport, care avertizează asupra impactului creșterii costurilor cu combustibilul.

Tensiunile din Orientul Mijlociu influențează prețul petrolului

Scumpirile vin în contextul conflictului militar declanșat după atacul Israel – Statele Unite ale Americii asupra Iran.

Prețul petrolului pe piețele internaționale a depășit 84 de dolari pe baril, după ce comandantul Gărzilor Revoluționare iraniene a anunțat că Strâmtoarea Ormuz este închisă traficului maritim și că Iranul va incendia navele care încearcă să traverseze zona.

Această rută maritimă este una dintre cele mai importante din lume, fiind utilizată pentru transportul a peste 20% din petrolul global.

Economiștii de la ING avertizează că blocarea acestei rute ar produce un șoc major de ofertă, iar prețul petrolului ar putea ajunge între 100 și 140 de dolari pe baril.

La începutul anului, petrolul era cotat la aproximativ 60–61 de dolari/baril.

ANM: Ploi abundente, ninsori și viscol la munte, până luni, 2 noiembrie 2026
Naţional sâmbătă, 31 octombrie 2026, 16:43

ANM: Ploi abundente, ninsori și viscol la munte, până luni, 2 noiembrie 2026

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme rea, valabilă în întreaga țară până luni, 2 noiembrie, ora 10:00....

ANM: Ploi abundente, ninsori și viscol la munte, până luni, 2 noiembrie 2026
Prima rectificare bugetară din 2026
Naţional vineri, 30 octombrie 2026, 18:44

Prima rectificare bugetară din 2026

Guvernul a aprobat vineri, 30 octombrie 2026 prima rectificare bugetară din acest an, prin care sunt redistribuite fonduri pentru sănătate,...

Prima rectificare bugetară din 2026
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
Naţional vineri, 30 octombrie 2026, 09:33

DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)

La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara...

DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
Prima rectificare bugetară din 2026: bani în plus pentru sănătate, pensii și administrațiile locale. Deficitul rămâne la 6,2% din PIB
Naţional vineri, 30 octombrie 2026, 07:48

Prima rectificare bugetară din 2026: bani în plus pentru sănătate, pensii și administrațiile locale. Deficitul rămâne la 6,2% din PIB

Ministerul Finanțelor a publicat joi, 29 octombrie, proiectul primei rectificări bugetare din 2026. Documentul prevede fonduri suplimentare pentru...

Prima rectificare bugetară din 2026: bani în plus pentru sănătate, pensii și administrațiile locale. Deficitul rămâne la 6,2% din PIB
Naţional joi, 29 octombrie 2026, 07:23

Starea de alertă la Centrala Nucleară Cernavodă, prelungită cu 30 de zile. Debitul Dunării rămâne la niveluri foarte scăzute

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă privind funcționarea Centralei...

Starea de alertă la Centrala Nucleară Cernavodă, prelungită cu 30 de zile. Debitul Dunării rămâne la niveluri foarte scăzute
Naţional miercuri, 28 octombrie 2026, 21:13

Cât câștigă judecătorii din România?

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat date privind indemnizațiile judecătorilor din România, în contextul dezbaterilor generate de...

Cât câștigă judecătorii din România?
Naţional miercuri, 28 octombrie 2026, 21:01

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile

Curtea de Apel București a decis miercuri, 28 octombrie 2026, prelungirea cu 30 de zile a arestării preventive pentru Călin Georgescu și omul de...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile
Naţional miercuri, 28 octombrie 2026, 11:33

Scandalul de abuzuri sexuale de la Facultatea de Drept din Iași: Tudorel Toader și alte două cadre universitare nu vor mai preda

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a anunțat măsuri după arestarea preventivă a lectorului universitar Ionuț-Alexandru...

Scandalul de abuzuri sexuale de la Facultatea de Drept din Iași: Tudorel Toader și alte două cadre universitare nu vor mai preda