Ascultă Radio România Reșița Live

Mașinile parcate neregulamentar vor fi din nou ridicate. Ce spune noul proiect de hotărâre MAI

Potrivit noului proiect, măsura ridicării vehiculelor poate fi pusă în aplicare doar de administratorul drumului respectiv. Proiectul dă dreptul administraţiilor publice locale sau administratorului drumului public în cazuă să pună în aplicare măsura ridicării vehiculelor parcate neregulamentar.

Mașinile parcate neregulamentar vor fi din nou ridicate. Ce spune noul proiect de hotărâre MAI
Foto: O echipa Rosal ridica o masina parcata neregulamentar

Articol editat de Gerhard Chwoika, 25 iunie 2016, 18:01

Astfel, proiectul nu le mai permite poliţiştilor rutieri sau poliţiştilor locali cu atribuţii legate de circulaţia rutieră să dispună ridicarea vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie care se află în acţiuni de intervenţie sau în misiuni cu caracter de urgenţă, nefiind vorba despre o staţionare voluntară ci de îndeplinirea misiunii. De asemenea, documentul reglementează modul de transportare a vehiculului, dar prevede şi faptul că dacă proprietarul se prezintă la maşină în timpul operaţiunii de ridicare, aceasta din urmă trebuie să înceteze. Transportarea la locul de depozitare se poate face numai cu vehicule specializate, care asigură preluarea în totalitate a vehiculului transportat pe caroseria vehiculului transportor. Operațiunea încetează, dacă la vehicul se prezintă conducătorul auto, înainte de iniţierea transportului către locul de depozitare. Proiectul prevede că vehiculele pot fi ridicate şi de pe pistele de biciclete sau de pe trotuar acolo unde împiedică circulaţia pietonilor, nu doar de pe partea carosabilă.

Sursa:gandul.ro

Foto: ziare.com

ANI: 53 de aleși locali și funcționari riscă să își piardă mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a noii legi a integrității
Naţional luni, 31 august 2026, 15:54

ANI: 53 de aleși locali și funcționari riscă să își piardă mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a noii legi a integrității

Agenția Națională de Integritate anunță că a identificat 53 de persoane aflate în situații de incompatibilitate, conflicte de interese sau...

ANI: 53 de aleși locali și funcționari riscă să își piardă mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a noii legi a integrității
Aproape două tone de droguri, capturate într-o operațiune internațională. Cătălin Predoiu: O importantă rețea de traficanți a fost destructurată
Naţional luni, 31 august 2026, 13:26

Aproape două tone de droguri, capturate într-o operațiune internațională. Cătălin Predoiu: O importantă rețea de traficanți a fost destructurată

O importantă rețea internațională de trafic de droguri a fost destructurată în luna august 2026, iar autoritățile au capturat aproape două...

Aproape două tone de droguri, capturate într-o operațiune internațională. Cătălin Predoiu: O importantă rețea de traficanți a fost destructurată
ANPC verifică prețurile la carburanți în toată țara
Naţional duminică, 30 august 2026, 14:31

ANPC verifică prețurile la carburanți în toată țara

Comisarii ANPC verifică respectarea prevederilor Legii nr. 162/2026, dar și modul în care operatorii stabilesc și modifică prețurile...

ANPC verifică prețurile la carburanți în toată țara
Noi consultări pentru desemnarea viitorului premier
Naţional duminică, 30 august 2026, 06:25

Noi consultări pentru desemnarea viitorului premier

Președintele Nicușor Dan va avea, pe 1 septembrie 2026, noi consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea viitorului premier. Șeful...

Noi consultări pentru desemnarea viitorului premier
Naţional sâmbătă, 29 august 2026, 12:05

Centralele CET Palas Constanța și CET Hidrocarburi Arad, racordate la Sistemul Energetic Național

Informația a fost transmisă vineri, 28 august 2026, de premierul interimar Ilie Bolojan, într-o postare pe rețelele de socializare. Centralele...

Centralele CET Palas Constanța și CET Hidrocarburi Arad, racordate la Sistemul Energetic Național
Naţional sâmbătă, 29 august 2026, 11:57

Doi români, printre victimele incendiului din Elveția

Informația a fost confirmată după ce autoritățile elvețiene au finalizat procedurile de identificare a victimelor și au informat Ambasada...

Doi români, printre victimele incendiului din Elveția
Naţional vineri, 28 august 2026, 20:33

Acciza la motorină scade cu 25% în prima jumătate a lunii septembrie

Decizia vine după o nouă evaluare a evoluției pieței și pe fondul creșterii cotațiilor internaționale și a prețurilor carburanților la...

Acciza la motorină scade cu 25% în prima jumătate a lunii septembrie
Naţional vineri, 28 august 2026, 19:07

Nicușor Dan a promulgat legea integrității cu „Amendamentul Fritz”

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele își menține argumentele formulate în sesizarea de neconstituționalitate transmisă...

Nicușor Dan a promulgat legea integrității cu „Amendamentul Fritz”