Jandarmeria Română are șef nou de azi

Jandarmeria va avea un nou șef începând de miercuri 15 august, după ce mandatul lui Sebastian Cucoș a expirat, informează realitatea TV. Ionuț Sindile, prim-adjunctul lui Cucoș, va prelua poziția ca împuternicit pentru o perioadă de 6 luni.

Sindile a fost între 2013 și 2016 comandant de batalion în Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş”.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat marți că CSAT va decide eventuala avizarea a numirii lui Gheorghe-Sebastian Cucoș în funcția de inspector general al Jandarmeriei Române numai după pronunțarea organelor judiciare abilitate, cu privire la legalitatea acțiunilor Jandarmeriei Române din 10 august.