Guvern: Ziua de 7 august – zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu
Ziua de 7 august 2025 a fost declarată zi de doliu național pe teritoriul României în semn de respect față de memoria fostului președinte Ion Iliescu, a stabilit Guvernul, marți seară, într-o ședință extraordinară.

Articol editat de Valentina Adam, 5 august 2025, 20:22 / actualizat: 6 august 2025, 7:47
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ziua de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă.
De asemenea, drapelul național în bernă se va arbora la sediile partidelor politice, organizațiilor sindicale și patronale, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc.
Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.
Totodată, posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta programul difuzat și activitățile organizate în mod corespunzător acestei zile.
În zilele de 6 și 7 august 2025 vor fi organizate funeralii de stat în onoarea fostului președinte al României, Ion Iliescu. Calendarul și desfășurarea ceremoniilor au fost stabilite de Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat împreună cu reprezentantul familiei.
Programul ceremoniilor de miercuri, 6 august, și joi, 7 august
Miercuri, 6 august 2025
Palatul Cotroceni, București
08:30 – Deplasarea autovehiculului mortuar de la Spitalul „Agrippa Ionescu” spre Palatul Cotroceni, pe următorul traseu:
Str. Arhitect Mincu – Bd. Kiseleff – Piața Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piața Romană – Piața Universității – Bd. Regina Elisabeta – Bd. Mihail Kogălniceanu – Pod Eroilor – Bd. Eroii Sanitari – Bd. Gheorghe Marinescu.
09:00 – Intrarea cortegiului în curtea Palatului Cotroceni prin Poarta Marinescu.
Garda de Onoare – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” prezintă onorul.
09:08 – Sicriul este depus pe catafalc în Sala Unirii.
09:10 – Intrarea militarilor în Gardă de Onoare la catafalc.
09:15 – Moment religios.
09:30 – 12:30 – Ceremonie oficială de prezentare a condoleanțelor de către înalți oficiali.
Semnarea în Cartea de Condoleanțe.
13:00 – 18:00 – Cetățenii pot prezenta condoleanțe.
18:30 – Condoleanțe prezentate de foști colaboratori și apropiați.
19:00 – Moment religios: Rânduiala Slujbei Stâlpilor.
20:00 – Încheierea procesiunii.
Pe timpul nopții se va asigura Gardă la Catafalc din partea Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
Joi, 7 august 2025 – Zi de doliu național în România
09:00 – 09:50 – Sosirea invitaților.
10:00 – Moment religios.
10:16 – Ridicarea sicriului de pe catafalc.
Traseul: Sala Unirii – Galeria Basarabilor – Holul de Onoare – Copertină.
La Copertină: Șiruri de Onoare militare, Muzică Militară, tragerea clopotului de la Biserica Cotroceni.
10:20 – Plecarea cortegiului spre Biserica Cotroceni.
10:30 – 11:30 – Oficierea slujbei de înmormântare.
11:15 – Intrarea Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu.
11:35 – Plecarea cortegiului pe traseul:
Biserica Cotroceni – Poarta Marinescu – Bd. Gheorghe Marinescu – Bd. Eroii Sanitari – Bd. Eroilor – Str. Bagdasar – Șos. Panduri – Bd. Geniului – Str. Răzoare – Drumul Sării – Bd. Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea III.
11:40 – Gardă de Onoare – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, pe Platoul Marinescu.
– Prezentarea ultimului onor
– Intonarea Imnului Național
– Cortegiul trece prin fața Gărzii
Ceremonia de înmormântare la Cimitirul Militar Ghencea III
- Sicriul va fi amplasat la intrarea în cimitir pe un afet de tun
- Formarea cortegiului și prezentarea onorului militar
- Înhumarea se va desfășura în prezența familiei și a apropiaților