Ascultă Radio România Reșița Live

Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus pentru 2018 ar putea demara în două săptămâni

Vom finanţa în continuare, din Fondul de Mediu, Programul pentru reînnoirea parcului auto naţional – vechiul ‘Rabla Clasic’, prin care fiecare dintre noi care avem acasă o maşină mai veche de opt ani, să putem să o dăm şi să primim printr-un ecobonus de 6.500 de lei, acelaşi pe care l-am dat anul trecut, cu ajutorul căruia să putem cumpăra o maşină nouă. În acelaşi timp, toate valorile şi pentru hibrid, şi pentru cele care au emisii de carbon sub 130 de grame au aceleaşi sume, respectiv 1.000 şi 1.500 de lei. Programul continuă şi în acest an pentru că s-a dovedit clar că este nevoie să ne adaptăm la tot ce înseamnă schimbare, să protejăm mediul înconjurător şi să avem grijă de sănătatea populaţiei şi cu precădere a generaţiilor viitoare. Astfel, programul ‘Rabla Plus’ va avea acelaşi ecobonus de 10.000 de euro. Anul trecut, acest program a fost un succes, iar comparativ cu anul precedent 2016, numărul maşinilor introduse pe piaţă (electrice 100%, n.r.), şi pe care românii au dorit să le achiziţioneze a fost de peste 1.000. În acelaşi timp, se păstrează ecobonusul de 4.500 de euro pentru maşinile hibrid plug-in„, a spus Gavrilescu.

Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus pentru 2018 ar putea demara în două săptămâni

Articol editat de Gerhard Chwoika, 23 februarie 2018, 09:45

Ministrul Mediului a precizat, totodată, că ambele programe Rabla ar urma să debuteze ‘în cel mai scurt timp posibil, în maximum două săptămâni’.

„Ghidurile sunt în dezbatere publică, deci în următoarele două săptămâni sper să putem să începem finanţarea. Noi ne dorim foarte mult ca, împreună cu producătorii şi dealerii să putem să facem o lansare propriu-zisă, când se apasă pe buton. În paralel, am prins bani în buget şi pentru staţiile de încărcare a maşinilor electrice. La ora actuală, avem un plan multianual prin care să dezvoltăm o infrastructură. Săptămâna viitoare vom avea o întâlnire cu toţi ‘benzinarii’, astfel încât să le aducem la cunoştinţă că ar trebui ca fiecare dintre dumnealor să poată să-şi doteze locaţiile cu astfel de staţii de reîncărcare iar dezvoltarea infrastructurii să fie făcută şi în consonanţă cu dezvoltarea infrastructurii mari din România, adică pe drumurile naţionale, pe drumurile expres sau pe lungimea autostrăzilor, astfel încât să nu pleci de acasă şi să te lase maşina în drum”, a subliniat ministrul de resort.

Pe de altă parte, Gavrilescu a menţionat că, în acest an, va exista şi o nouă ediţie a programului Casa Verde.

Vom continua programul ‘Casa verde’. Anul trecut am reuşit să analizăm 12.000 de dosare în şase luni, de când am preluat mandatul. Aceste dosare stăteau în sertare de ceva timp. Şi anul acesta subvenţionăm acest program şi dorim să-l extindem şi pentru instituţiile publice, tot ce înseamnă primării etc”, a spus ministrul Mediului.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, bugetul pe acest an al Fondului pentru Mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu, suma totală alocată fiind de aproape 520 milioane de lei, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

Prin acesta se finanţează, practic, mai multe programe. (…) ‘Rabla’, ‘Rabla plus’, ‘Casa Verde’, e vorba şi despre programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, programul privind gestionarea deşeurilor, programul privind împădurirea terenurilor degradate, reconstrucţie ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor„, a spus Barbu, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Sursa: economica.net

Etichete:
CCR: amendamentul prin care aleșii incompatibili își pot pierde funcțiile, declarat constituțional. Dominic Fritz, direct vizat
Naţional luni, 17 august 2026, 17:27

CCR: amendamentul prin care aleșii incompatibili își pot pierde funcțiile, declarat constituțional. Dominic Fritz, direct vizat

Decizia CCR a fost luată luni, 17 august 2026, cu majoritate de voturi. Potrivit informațiilor publicate după pronunțare, amendamentul contestat...

CCR: amendamentul prin care aleșii incompatibili își pot pierde funcțiile, declarat constituțional. Dominic Fritz, direct vizat
Blocajul financiar din sistemul feroviar riscă să ducă la oprirea trenurilor
Naţional luni, 17 august 2026, 15:16

Blocajul financiar din sistemul feroviar riscă să ducă la oprirea trenurilor

Sindicaliștii atrag atenția asupra situației financiare critice din sector și susțin că problemele de finanțare afectează deja atât...

Blocajul financiar din sistemul feroviar riscă să ducă la oprirea trenurilor
CCR discută legea declarațiilor de avere. Nicușor Dan contestă extinderea obligațiilor pentru partenerii demnitarilor
Naţional luni, 17 august 2026, 08:33

CCR discută legea declarațiilor de avere. Nicușor Dan contestă extinderea obligațiilor pentru partenerii demnitarilor

Curtea Constituțională a României (CCR) discută luni sesizările formulate împotriva legii care modifică și completează unele acte normative...

CCR discută legea declarațiilor de avere. Nicușor Dan contestă extinderea obligațiilor pentru partenerii demnitarilor
Salarii mai mari pentru profesori din toamna lui 2027
Naţional duminică, 16 august 2026, 13:15

Salarii mai mari pentru profesori din toamna lui 2027

Majorările nu ar urma să fie aplicate de la începutul anului 2027, ci din toamnă, pentru ca impactul asupra bugetului să fie mai ușor de...

Salarii mai mari pentru profesori din toamna lui 2027
Naţional duminică, 16 august 2026, 11:50

Ministra Mediului convoacă de urgenţă conducerea Romsilva

Diana Buzoianu convoacă de urgență conducerea Romsilva Ministra Mediului a anunțat că va solicita conducerii Romsilva explicații și măsuri...

Ministra Mediului convoacă de urgenţă conducerea Romsilva
Naţional duminică, 16 august 2026, 10:23

Dronă doborâtă de un F-18 spaniol după ce a pătruns în spațiul aerian al României

Drona a intrat în spațiul aerian al României Potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN), sistemele de supraveghere au detectat, la ora...

Dronă doborâtă de un F-18 spaniol după ce a pătruns în spațiul aerian al României
Naţional sâmbătă, 15 august 2026, 15:31

România a depus cererea de plată nr. 5 din PNRR

Potrivit ministrului, cererea de plată a fost transmisă la ora 20:00 și cuprinde 75 de ținte și jaloane, dintre care 21 de reforme și 54 de...

România a depus cererea de plată nr. 5 din PNRR
Naţional sâmbătă, 15 august 2026, 15:20

Ilie Bolojan, de Ziua Marinei: „România își va apăra granițele”

Ilie Bolojan: Securitatea la granița de est nu mai este un fapt împlinit Premierul interimar a atras atenția asupra schimbărilor din regiunea...

Ilie Bolojan, de Ziua Marinei: „România își va apăra granițele”