DNA verifică activitatea TVR
„În virtutea transparenței pe care actuala conducere a TVR dorește să o promoveze în privința activității televiziunii publice, informăm atât publicul telespectator, cât și pe reprezentanții mass-media că Direcția Națională Anticorupție desfășoară zilele acestea în TVR o acțiune de verificare. Această acțiune vizează contracte comerciale din ultimii 10 ani. Conducerea TVR asigură tot suportul necesar pentru derularea verificărilor în bune condiții”, informează televiziunea publică.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 5 septembrie 2016, 15:06 / actualizat: 5 septembrie 2016, 17:19
„S-a solicitat de către parchet posibilitatea de a intra în posesia unor copii ale rapoartelor întocmite de comisiile de anchetă privind activitatea SRTV în perioada 2005-2015, împreună cu documentele care au stat la baza acestor rapoarte. Dacă documentul nu are caracter clasificat îl înaintăm în această săptămână”, a spus vicepreședintele Senatului, Ioan Chelaru.