Accident grav pe DN 13, între un TIR și un camion, în această dimineață
Două persoane au fost rănite, una fiind încarcerată, în urma unui accident rutier produs miercuri dimineaţa pe DN 13 Braşov-Sighişoara, în zona Hanul din Ardeal, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Luiza Dănilă.
Articol editat de Radio Resita, 28 martie 2018, 09:18
”Accidentul a avut loc între un TIR încărcat cu paleţi şi un autocamion. La faţa locului intervine un echipaj de descarcerare, unul de stins incendii cu apă şi spumă şi două echipaje SMURD”, a spus Luiza Dănilă.
Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia este oprită pe DN 13 pe ambele sensuri, la ieşirea din municipiul Braşov spre Sighişoara.
