Ascultă Radio România Reșița Live

24 ianuarie – Ceremonii militare și religioase în garnizoanele din țară, de Ziua Unirii Principatelor Române

Ministerul Apărării Naționale, în parteneriat cu autoritățile locale și instituțiile bisericești, organizează sâmbătă ceremonii militare și religioase dedicate împlinirii a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, moment fondator al statului român modern.

24 ianuarie – Ceremonii militare și religioase în garnizoanele din țară, de Ziua Unirii Principatelor Române

Articol editat de Adam Valentina, 24 ianuarie 2026, 07:42

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, manifestările centrale vor debuta la ora 9:30, la Catedrala Patriarhală din București, unde va fi săvârșită Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei vor fi pomeniți domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mitropoliții Nifon Rusăilă al Țării Românești și Sofronie Miclescu al Moldovei, precum și toți făuritorii Unirii din 1859.

De la ora 10:00, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei, va avea loc o ceremonie militară de depuneri de coroane și jerbe de flori. Programul va continua la ora 11:00 cu oficierea slujbei de Te Deum, urmată de cuvântul ierarhului slujitor.

Ceremonii dedicate Micii Uniri la Focșani și Iași

La Focșani, oraș-simbol al Unirii Principatelor, manifestările sunt programate de la ora 11:00, în Piața Unirii, și vor include o ceremonie militară și religioasă, precum și un moment artistic dedicat semnificației istorice a zilei de 24 ianuarie.

La Iași, ceremonia militară și religioasă va avea loc la Monumentul lui Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii, începând cu ora 15:00, în prezența autorităților locale, a reprezentanților Armatei și a publicului.

Semnificația zilei de 24 ianuarie 1859

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din 1859, cunoscută în istorie drept Mica Unire. Realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Unirea a fost expresia unei voințe politice comune a liderilor din Moldova și Țara Românească și a reprezentat primul pas decisiv în crearea statului român modern.

Data de 24 ianuarie 1859 marchează alegerea lui Alexandru Ioan Cuza la București ca domnitor al Țării Românești, după ce, la 5 ianuarie, fusese ales domnitor al Moldovei la Iași. Acest act a împlinit aspirațiile naționale ale revoluționarilor de la 1848, care considerau Unirea Principatelor „cheia de boltă fără de care s-ar prăbuși întreg idealul național”.

Despre Unirea din 1859, Mihail Kogălniceanu afirma că este „actul întregii națiuni române”. Importanța acestui moment a fost confirmată de recunoașterea internațională a Unirii și de reformele adoptate în anii următori, care au condus la obținerea independenței României în anii 1877–1878 și, în final, la Marea Unire din 1918.

În egală măsură, 24 ianuarie 1859 rămâne primul pas făcut de națiunea română pe drumul modernității, statalității și integrării europene, un reper istoric celebrat anual prin ceremonii solemne în întreaga țară.

Agerpres

Încep audierile miniștrilor Guvernului Siegfried Mureșan
Naţional luni, 28 septembrie 2026, 08:22

Încep audierile miniștrilor Guvernului Siegfried Mureșan

Miniștrii propuși pentru Guvernul Siegfried Mureșan sunt audiați, începând de luni, 28 septembrie, în comisiile parlamentare de specialitate....

Încep audierile miniștrilor Guvernului Siegfried Mureșan
Dronă intrată în spațiul aerian al României, în Tulcea. MApN trimite o echipă pentru cercetări
Naţional luni, 28 septembrie 2026, 07:56

Dronă intrată în spațiul aerian al României, în Tulcea. MApN trimite o echipă pentru cercetări

O dronă a intrat duminică seara în spațiul aerian al României, în zona județului Tulcea. Ministerul Apărării Naționale anunță că o...

Dronă intrată în spațiul aerian al României, în Tulcea. MApN trimite o echipă pentru cercetări
Lucrări în stația Târgu Jiu: modificări în circulația trenurilor CFR în perioada 5 octombrie – 5 noiembrie
Naţional duminică, 27 septembrie 2026, 11:41

Lucrări în stația Târgu Jiu: modificări în circulația trenurilor CFR în perioada 5 octombrie – 5 noiembrie

Lucrările la infrastructura feroviară din stația Târgu Jiu vor modifica circulația mai multor trenuri de călători în perioada 5 octombrie –...

Lucrări în stația Târgu Jiu: modificări în circulația trenurilor CFR în perioada 5 octombrie – 5 noiembrie
O dronă a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Chilia Veche. Mesaj RO-Alert în Tulcea
Naţional duminică, 27 septembrie 2026, 09:54

O dronă a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Chilia Veche. Mesaj RO-Alert în Tulcea

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, sistemul de supraveghere radar a detectat în noaptea de 26 septembrie o țintă aeriană care evolua...

O dronă a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Chilia Veche. Mesaj RO-Alert în Tulcea
Naţional sâmbătă, 26 septembrie 2026, 08:59

Guvernul Mureșan. PNL, USR și UDMR și-au anunțat propunerile de miniștri

PNL, USR și UDMR și-au anunțat propunerile de miniștri pentru Cabinetul Mureșan. Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și...

Guvernul Mureșan. PNL, USR și UDMR și-au anunțat propunerile de miniștri
Naţional vineri, 25 septembrie 2026, 07:58

MApN: Ţintă aeriană, detectată la 20 kilometri est de Galaţi

O ”ţintă aeriană” a fost detectată, în noaptea de joi spre vineri, la 20 kilometri est de Galaţi, astfel că două aeronave F-16 ale...

MApN: Ţintă aeriană, detectată la 20 kilometri est de Galaţi
Naţional joi, 24 septembrie 2026, 19:46

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului se reorganizează: 109 posturi vacante desființate și mai puține funcții de conducere

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului se reorganizează, iar numărul maxim de posturi din aparatul propriu va...

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului se reorganizează: 109 posturi vacante desființate și mai puține funcții de conducere
Naţional joi, 24 septembrie 2026, 17:41

Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale...

Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia