Ascultă Radio România Reșița Live

Ziua României la Expoziţia Mondială de la Astana

Încă de dimineaţă, miniştrii de externe român şi kazah au avut discuţii pe marginea relaţiilor bilaterale în condiţiile în care în luna iunie s-au împlit 25 de ani de cooperare între cele două state.

Ziua României la Expoziţia Mondială de la Astana

Articol editat de Radio Resita, 28 iulie 2017, 12:44

Întâlnirea ministrului de externe român Theodor Meleşcanu cu omologul său kazah, Kairat Abdrahkamov este a doua pe care o are în Kazahstan de la sosire, după cea de ieri când a fost primit de premierul de la Astana.

Cei doi şefi ai diplomaţiilor române şi kazahe au avut ocazia de altfel să aibă împreună şi o cină de lucru la care s-au pus de acord în privinţa temelor de interes comun, precum cooperarea în domeniul energetic – spune ministrul român de externe Theodor Meleşcanu. ”Energia reprezintă punctul central al colaborării dintre ţările noastre. Energia este cheia economiei moderne. Intenţionăm acum să diversificăm această cooperare şi să o extindem de la IT la întreprinderile mici şi mijlocii, agricultură sau transport”.

Alături de toate aceste sectoare, paterneriatul dintre România şi Kazahstan va fi aprofundat şi în domeniul cultural, în condiţiile în care se doreşte o mai bună colaborare între universităţile din cele două ţări – anunţă ministrul kazah de externe Kairat Abdrahkamov. ”Am căzut de acord să creştem numărul de studenţi kazahi care să vină la universităţile din România şi a celor români care să vină în Kazahstan. Vom organiza de asemenea vizite la Astana şi Bucureşti ale celor din cercurile academice.”

Astăzi la Expoziţia Mondială de la Astana este ziua României, marcată printr-o ceremonie specială, o reprezentaţie de dansuri populare, un concert susţinut de Gheorghe Zamfir şi o vizită la pavilionul românesc. RRA

Taxă nouă pentru comenzile de pe Temu, Shein și AliExpress, de la 1 noiembrie 2026. Cât vor costa coletele din afara UE
Internațional duminică, 1 noiembrie 2026, 12:45

Taxă nouă pentru comenzile de pe Temu, Shein și AliExpress, de la 1 noiembrie 2026. Cât vor costa coletele din afara UE

Uniunea Europeană introduce, de la 1 noiembrie 2026, o nouă taxă de procesare de 2 euro pentru comenzile online expediate din afara spațiului...

Taxă nouă pentru comenzile de pe Temu, Shein și AliExpress, de la 1 noiembrie 2026. Cât vor costa coletele din afara UE
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Internațional vineri, 30 octombrie 2026, 22:05

Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional

Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că...

Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Alertă de călătorie în Turcia: Protest al transportatorilor de marfă la granița cu Bulgaria. Trafic îngreunat în două puncte de frontieră
Internațional joi, 29 octombrie 2026, 06:32

Alertă de călătorie în Turcia: Protest al transportatorilor de marfă la granița cu Bulgaria. Trafic îngreunat în două puncte de frontieră

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Turcia, după declanșarea unui protest spontan al transportatorilor...

Alertă de călătorie în Turcia: Protest al transportatorilor de marfă la granița cu Bulgaria. Trafic îngreunat în două puncte de frontieră
O navă care se îndrepta spre Portul Constanța, atacată cu trei drone în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei
Internațional miercuri, 28 octombrie 2026, 15:22

O navă care se îndrepta spre Portul Constanța, atacată cu trei drone în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei

O navă comercială care se îndrepta spre Portul Constanța a fost atacată miercuri, 28 octombrie 2026, cu trei drone în Marea Neagră, în...

O navă care se îndrepta spre Portul Constanța, atacată cu trei drone în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei
Internațional miercuri, 28 octombrie 2026, 11:48

UPDATE | Accident feroviar în Spania: Bilanțul a crescut la 68 de morți. Dispecerul de trafic, audiat de anchetatori

Bilanțul accidentului feroviar produs miercuri, 28 octombrie 2026, în apropiere de Toledo, Spania, a ajuns la cel puțin 68 de morți. Două...

UPDATE | Accident feroviar în Spania: Bilanțul a crescut la 68 de morți. Dispecerul de trafic, audiat de anchetatori
Internațional duminică, 25 octombrie 2026, 21:08

Alegeri prezidențiale în Bulgaria 2026: Iliana Iotova câștigă primul tur, dar va avea nevoie de un al doilea scrutin

Președinta în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale organizate duminică, 25...

Alegeri prezidențiale în Bulgaria 2026: Iliana Iotova câștigă primul tur, dar va avea nevoie de un al doilea scrutin
Internațional duminică, 25 octombrie 2026, 20:59

Proteste masive în Cehia: zeci de mii de oameni contestă reforma mass-media și avertizează asupra riscului de cenzură

Zeci de mii de persoane au protestat duminică, 25 octombrie 2026, la Praga, capitala Cehiei, împotriva reformei finanțării radioului și...

Proteste masive în Cehia: zeci de mii de oameni contestă reforma mass-media și avertizează asupra riscului de cenzură
Internațional duminică, 25 octombrie 2026, 11:17

Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina

Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-și alege președintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma...

Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina