Ascultă Radio România Reșița Live

Un avion cu peste 100 de persoane la bord s-a prăbuşit la decolare

UPDATE 21:00: Preşedintele Cubei, Miguel Díaz-Canel, a declarat că “este un număr mare de victime, potrivit primelor informaţii”. Şeful statului este în drum spre aeroport.

Articol editat de Gerhard Chwoika, 18 mai 2018, 21:28

UPDATE 20:35: Presa de stat din Cuba susţine că avionul nu era al unei linii locale, ci al liniei italiene Blue Panorama, şi zbura spre oraşul cubanez Holguin, nu spre Guyana, cum s-a afirmat iniţial. Nu a fost precizat un bilanţ al incidentului şi nu se ştie dacă există victime, dar poliţia, ambulanţa şi pompierii sunt la locul prăbuşirii avionului.

Agenţia Prensa susţine că avionul ar fi aparţinut liniei mexicane Damojh.

Avionul aparţinea unei linii aeriene cubaneze şi ar fi avut 104 persoane la bord. Aeronava, s-ar fi prăbuşit la câteva minute după decolarea de pe Aeroportul Internaţional Jose Marti din Havana.

Potrivit CNN, martorii oculari susţin că ar fi văzut o bilă de foc iar pompierii ar fi intervenit pentru a stinge avionul.

Sursa: Pro TV

Foto: AFP

Taxă nouă pentru comenzile de pe Temu, Shein și AliExpress, de la 1 noiembrie 2026. Cât vor costa coletele din afara UE
Internațional duminică, 1 noiembrie 2026, 12:45

Taxă nouă pentru comenzile de pe Temu, Shein și AliExpress, de la 1 noiembrie 2026. Cât vor costa coletele din afara UE

Uniunea Europeană introduce, de la 1 noiembrie 2026, o nouă taxă de procesare de 2 euro pentru comenzile online expediate din afara spațiului...

Taxă nouă pentru comenzile de pe Temu, Shein și AliExpress, de la 1 noiembrie 2026. Cât vor costa coletele din afara UE
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Internațional vineri, 30 octombrie 2026, 22:05

Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional

Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că...

Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Alertă de călătorie în Turcia: Protest al transportatorilor de marfă la granița cu Bulgaria. Trafic îngreunat în două puncte de frontieră
Internațional joi, 29 octombrie 2026, 06:32

Alertă de călătorie în Turcia: Protest al transportatorilor de marfă la granița cu Bulgaria. Trafic îngreunat în două puncte de frontieră

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Turcia, după declanșarea unui protest spontan al transportatorilor...

Alertă de călătorie în Turcia: Protest al transportatorilor de marfă la granița cu Bulgaria. Trafic îngreunat în două puncte de frontieră
O navă care se îndrepta spre Portul Constanța, atacată cu trei drone în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei
Internațional miercuri, 28 octombrie 2026, 15:22

O navă care se îndrepta spre Portul Constanța, atacată cu trei drone în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei

O navă comercială care se îndrepta spre Portul Constanța a fost atacată miercuri, 28 octombrie 2026, cu trei drone în Marea Neagră, în...

O navă care se îndrepta spre Portul Constanța, atacată cu trei drone în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei
Internațional miercuri, 28 octombrie 2026, 11:48

UPDATE | Accident feroviar în Spania: Bilanțul a crescut la 68 de morți. Dispecerul de trafic, audiat de anchetatori

Bilanțul accidentului feroviar produs miercuri, 28 octombrie 2026, în apropiere de Toledo, Spania, a ajuns la cel puțin 68 de morți. Două...

UPDATE | Accident feroviar în Spania: Bilanțul a crescut la 68 de morți. Dispecerul de trafic, audiat de anchetatori
Internațional duminică, 25 octombrie 2026, 21:08

Alegeri prezidențiale în Bulgaria 2026: Iliana Iotova câștigă primul tur, dar va avea nevoie de un al doilea scrutin

Președinta în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale organizate duminică, 25...

Alegeri prezidențiale în Bulgaria 2026: Iliana Iotova câștigă primul tur, dar va avea nevoie de un al doilea scrutin
Internațional duminică, 25 octombrie 2026, 20:59

Proteste masive în Cehia: zeci de mii de oameni contestă reforma mass-media și avertizează asupra riscului de cenzură

Zeci de mii de persoane au protestat duminică, 25 octombrie 2026, la Praga, capitala Cehiei, împotriva reformei finanțării radioului și...

Proteste masive în Cehia: zeci de mii de oameni contestă reforma mass-media și avertizează asupra riscului de cenzură
Internațional duminică, 25 octombrie 2026, 11:17

Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina

Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-și alege președintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma...

Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina