Ascultă Radio România Reșița Live

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public

Luni 21 aprilie la ora 20:00 (18:00 GMT), după sigilarea apartamentului papal şi transferarea corpului său în capela reşedinţei sale, Casa Santa Marta, testamentul scris al Papei Francisc, datat 29 iunie 2022, a fost făcut public şi republicat de EFE şi Vatican News.

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public

Articol editat de Adam Valentina, 22 aprilie 2025, 07:34

‘Miserando atque Eligendo’ (îndurându-se şi alegând). În numele Sfintei Treimi. Amin

Simţind că se apropie apusul vieţii mele pământeşti şi, cu o vie speranţă în viaţa veşnică, doresc să-mi exprim voinţa mea testamentară numai în ceea ce priveşte locul înmormântării mele.

Am încredinţat viaţa mea şi slujirea mea preoţească şi episcopală Maicii Domnului nostru, Preasfânta Maria. De aceea, cer ca rămăşiţele mele pământeşti să se odihnească aşteptând ziua învierii în bazilica papală Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare, din Roma – n.r.).

Doresc ca ultima mea călătorie pământească să se încheie chiar în acest sanctuar marian străvechi, unde mergeam pentru rugăciune la începutul şi sfârşitul oricărei călătorii apostolice ca să-i înmânez cu încredere intenţiile mele Maicii Neprihănite şi să-i mulţumesc pentru grija docilă şi maternă. Cer ca mormântul meu să fie pregătit în nişa navei laterale, dintre Capela Paulină (Capela icoanei Salus Populi Romani) şi Capela Sforza, din bazilica papală menţionată, după cum este indicat în ataşatul adiacent. Mormântul trebuie să fie în pământ, simplu, fără vreun ornament special şi cu o singură inscripţie: Franciscus.

Cheltuielile pentru pregătirea înmormântării mele vor fi plătite cu suma binefăcătorului pe care am dispus-o şi care a fost transferată bazilicii papale Santa Maria Maggiore, pentru care am avut grijă să dau instrucţiunile oportune monseniorului Rolandas Makrickas, comisar extraordinar al Capitolului liberian.

Domnul să le dăruiască răsplata meritată celor care au ţinut la mine şi care vor continua să se roage pentru mine. Suferinţa care s-a făcut prezentă în ultima parte a vieţii mele am oferit-o Domnului pentru pacea în lume şi fraternitatea între popoare.

Sfânta Marta, 29 iunie 2022
Francisc’

Agerpres

Foto Vatican News

Proteste și blocaje în universitățile din Franța pe 3 şi 5 noiembrie 2026
Internațional luni, 2 noiembrie 2026, 21:30

Proteste și blocaje în universitățile din Franța pe 3 şi 5 noiembrie 2026

Organizațiile elevilor și studenților din Franța au convocat noi proteste și blocaje în instituțiile de învățământ pentru 3 și 5...

Proteste și blocaje în universitățile din Franța pe 3 şi 5 noiembrie 2026
Alertă cu bombă la un avion Wizz Air: cursa Londra–Sofia, redirecționată la Budapesta
Internațional luni, 2 noiembrie 2026, 20:40

Alertă cu bombă la un avion Wizz Air: cursa Londra–Sofia, redirecționată la Budapesta

Un avion Wizz Air care efectua cursa Londra Luton–Sofia a fost redirecționat către Budapesta, după primirea unei amenințări cu bombă în...

Alertă cu bombă la un avion Wizz Air: cursa Londra–Sofia, redirecționată la Budapesta
Suspiciuni de atac cibernetic în supermarketuri din Suedia, Belgia și Luxemburg
Internațional luni, 2 noiembrie 2026, 19:09

Suspiciuni de atac cibernetic în supermarketuri din Suedia, Belgia și Luxemburg

Mai multe lanțuri de supermarketuri din Suedia, Belgia și Luxemburg investighează incidente IT care au provocat creșterea temperaturilor în...

Suspiciuni de atac cibernetic în supermarketuri din Suedia, Belgia și Luxemburg
Alegeri în SUA, pe 3 noiembrie 2026. Controlul Congresului, miza scrutinului pentru republicani și democrați
Internațional luni, 2 noiembrie 2026, 17:22

Alegeri în SUA, pe 3 noiembrie 2026. Controlul Congresului, miza scrutinului pentru republicani și democrați

Americanii sunt chemați la urne marți, 3 noiembrie 2026, pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial. Scrutinul va stabili noua...

Alegeri în SUA, pe 3 noiembrie 2026. Controlul Congresului, miza scrutinului pentru republicani și democrați
Internațional duminică, 1 noiembrie 2026, 12:45

Taxă nouă pentru comenzile de pe Temu, Shein și AliExpress, de la 1 noiembrie 2026. Cât vor costa coletele din afara UE

Uniunea Europeană introduce, de la 1 noiembrie 2026, o nouă taxă de procesare de 2 euro pentru comenzile online expediate din afara spațiului...

Taxă nouă pentru comenzile de pe Temu, Shein și AliExpress, de la 1 noiembrie 2026. Cât vor costa coletele din afara UE
Internațional vineri, 30 octombrie 2026, 22:05

Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional

Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că...

Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Internațional joi, 29 octombrie 2026, 06:32

Alertă de călătorie în Turcia: Protest al transportatorilor de marfă la granița cu Bulgaria. Trafic îngreunat în două puncte de frontieră

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Turcia, după declanșarea unui protest spontan al transportatorilor...

Alertă de călătorie în Turcia: Protest al transportatorilor de marfă la granița cu Bulgaria. Trafic îngreunat în două puncte de frontieră
Internațional miercuri, 28 octombrie 2026, 15:22

O navă care se îndrepta spre Portul Constanța, atacată cu trei drone în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei

O navă comercială care se îndrepta spre Portul Constanța a fost atacată miercuri, 28 octombrie 2026, cu trei drone în Marea Neagră, în...

O navă care se îndrepta spre Portul Constanța, atacată cu trei drone în Marea Neagră, în apropierea Bulgariei