Telefonul roşu de care Adolf Hitler nu se despărţea niciodată va fi vândut la licitaţie!
Telefonul roşu de care Adolf Hitler nu se despărţea niciodată va fi vândut la licitaţie. De la acest telefon, Führer-ul dădea cele mai importante ordine. Aparatul a fost găsit în buncărul în care Hitler s-a sinucis.
Articol editat de Daiana Rosca, 2 februarie 2017, 09:31
Telefonul, fabricat de Siemens, a avut culoarea originală neagră, însă ulterior a fost vopsit în roşu, iar pe spatele său a fost gravată o svastică nazistă şi numele proprietarului său. Alexander Historical Auctions descrie telefonul ca fiind „un mijloc mobil de distrugere” şi „arma cea mai devastatoare la momentul respectiv, care a semnat condamnarea la moarte a milioane de oameni”.
Fiul soldatului britanic care a găsit telefonul a povestit că tatăl său l-a considerat un simbol al înfrângerii liderului nazist.
Daiana Roşca