Ascultă Radio România Reșița Live

Stoltenberg: NATO nu este şi nu va fi parte a conflictului din Ucraina

NATO nu este şi nu va fi parte a conflictului din Ucraina, a declarat joi secretarul general Jens Stoltenberg, în conferinţa de presă de la finalul reuniunii miniştrilor de externe ai statelor Alianţei Nord-Atlantice.

Stoltenberg: NATO nu este şi nu va fi parte a conflictului din Ucraina
Foto: NATO Secretary General Jens Stoltenberg attends a joint press conference with the Ukrainian President on the sidelines of the NATO Summit in Vilnius on July 12, 2023. (Photo by PETRAS MALUKAS / AFP)

Articol editat de Adam Valentina, 5 aprilie 2024, 05:32 / actualizat: 5 aprilie 2024, 17:37

‘Nu avem planuri să trimitem trupe de luptă în Ucraina, nu a existat o solicitare pentru aşa ceva’, a afirmat Stoltenberg, răspunzând unei solicitări de a comenta afirmaţia Kremlinului de joi potrivit căreia Rusia şi NATO se află acum în ‘confruntare directă’.

Pe de altă parte, el a spus că ‘aliaţii înţeleg urgenţa’, după ce ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba le-a cerut aliaţilor la Bruxelles noi sisteme de apărare aeriană, în special rachete americane Patriot.

‘Aliaţii se vor întoarce acasă şi îşi vor analiza inventarele, să vadă dacă există vreun mod în care pot furniza mai multe sisteme, în special Patriot, dar şi bineînţeles să se asigure că sistemele care deja există dispun de muniţie şi de piese de schimb’, a afirmat secretarul general al NATO.

Stoltenberg a precizat că a prezidat joi o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina şi că ministrul ucrainean Dmitro Kuleba i-a pus la curent pe aliaţi în privinţa ‘nevoilor Ucrainei pe termen scurt şi lung şi a progresului reformelor sale’.

‘Situaţia pe câmpul de luptă rămâne gravă. Ucraina are nevoie de mai multă apărare aeriană, mai multă muniţie şi mai mult ajutor. Salut faptul că aliaţii continuă să vină cu noi anunţuri. În ultimele zile, asta include 600 de milioane de euro de la Germania pentru iniţiativa cehă, precum şi 10.000 de drone din partea Regatului Unit, mai multe rachete şi vehicule blindate din Franţa. Şi chiar ieri (miercuri – n.r.), un nou pachet de ajutor de la Finlanda în valoare de 188 de milioane de euro’, a spus Stoltenberg în conferinţa de presă.

El a subliniat însă că ‘trebuie să facem mai mult’ şi ‘să ne aşezăm ajutorul pe baze mai ferme şi mai durabile’.

Jens Stoltenberg a reamintit faptul că aliaţii au convenit să meargă mai departe cu planificarea unui rol mai important pentru NATO în coordonarea asistenţei de securitate necesare pentru Ucraina şi a dat asigurări că ‘munca va continua în săptămânile următoare’.

Agerpres

NATO Secretary General Jens Stoltenberg (Photo by PETRAS MALUKAS / AFP)

Zelenski, pregătit pentru o întâlnire cu Putin la summitul G20
Internațional sâmbătă, 12 septembrie 2026, 13:41

Zelenski, pregătit pentru o întâlnire cu Putin la summitul G20

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat pregătit să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin la summitul G20, programat în...

Zelenski, pregătit pentru o întâlnire cu Putin la summitul G20
Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen
Internațional sâmbătă, 12 septembrie 2026, 09:00

Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen

Un tren regional care circula între Rouen și Caen, în nord-vestul Franței, a deraiat vineri seara, în apropierea localității Cléon, în...

Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen
Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”
Internațional vineri, 11 septembrie 2026, 20:22

Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”

Statele Unite au comemorat vineri, 11 septembrie 2026, 25 de ani de la atacurile teroriste care au provocat moartea a 2.977 de persoane....

Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”