Ascultă Radio România Reșița Live

Reporteri Fără Frontiere premiază jurnaliste din Arabia Saudită, Malta şi Vietnam

Organizaţia Reporteri fără Frontiere a desemnat joi, la Berlin, drept câştigătoare ale premiilor din acest an pentru libertatea presei (Press Freedom Awards) jurnaliste din Arabia Saudită, Malta şi Vietnam, informează dpa.

Articol editat de Adam Valentina, 13 septembrie 2019, 07:42

Bloggeriţa saudită Eman Al-Nafjan a câştigat Premiul pentru curaj. Ea a fost reţinută în mai 2018 în timpul unei represiuni guvernamentale a activiştilor care promovează drepturile femeilor, pentru ceea ce autorităţile au numit contacte cu agenţii străine ‘dubioase’.

Al-Nafjan a făcut campanie pentru dreptul femeilor de a conduce – drept care le-a fost acordat în iunie 2018 – şi pentru alte drepturi precum eliminarea sistemului de tutelă, ce presupune obligativitatea obţinerii consimţământului unei rude masculine pentru toate deciziile majore din viaţa femeilor saudite. După aproape 10 luni în arest, ea a fost eliberată în martie anul trecut în aşteptarea următoarei şedinţe a procesului său. Lui Eman Al-Nafjan nu i s-a permis să părăsească ţara pentru a participa la ceremonia de decernare a premiului. Considerată ‘trădătoare’, jurnalista saudită riscă o pedeapsă de până la 20 de ani, conform informaţiilor publicate pe site-ul organizaţiei Reporteri fără Frontiere.

Foto: (c) Marieke Wijntjes/Handout via REUTERS

Caroline Muscat din Malta a câştigat Premiul pentru independenţă pentru articolele de investigare a corupţiei publicate după uciderea colegei sale, Daphne Caruana Galizia, în 2017. Ziarista malteză a creat site-ul de investigaţii independente The Shift News.

Sursa foto: (c) www.theshiftnews.com

Pham Doan Trang din Vietnam a câştigat Premiul pentru impact, decernat pentru modul în care a reflectat în articolele sale problematica comunităţii LGBT din Vietnam şi pentru promovarea drepturilor acestor minorităţi. Fondatoarea revistei online Luat Khoa a fost bătută şi închisă arbitrar pentru activitatea de promovare a drepturilor acestor minorităţi sexuale, conform Organizaţiei Reporteri fără Frontiere.

Sursa foto: www.ifex.org

Decernarea premiilor a avut loc pentru prima oară în Berlin pentru a marca cea de-a 25-a aniversare a biroului din Germania al organizaţiei.

Suntem bucuroşi că Berlinul găzduieşte Press Freedom Awards. Este o mare onoare pentru noi să premiem ziarişti curajoşi din întreaga lume şi să-i putem saluta pe unii dintre aceştia aici’, a declarat şeful Organizaţia Reporteri fără Frontiere din Germania, Michael Rediske.

Mulţi dintre cei nominalizaţi se confruntă cu ameninţări constante sau au fost arestaţi de mai multe ori pentru activitatea lor şi, cu toate acestea, aceşti jurnalişti au refuzat să fie reduşi la tăcere şi continuă să se exprime împotriva abuzurilor puterii, a corupţiei şi a altor infracţiuni‘, a declarat secretarul general al organizaţiei Reporteri fără Frontiere, Christophe Deloire.

sursa Agerpres

Zelenski, pregătit pentru o întâlnire cu Putin la summitul G20
Internațional sâmbătă, 12 septembrie 2026, 13:41

Zelenski, pregătit pentru o întâlnire cu Putin la summitul G20

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat pregătit să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin la summitul G20, programat în...

Zelenski, pregătit pentru o întâlnire cu Putin la summitul G20
Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen
Internațional sâmbătă, 12 septembrie 2026, 09:00

Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen

Un tren regional care circula între Rouen și Caen, în nord-vestul Franței, a deraiat vineri seara, în apropierea localității Cléon, în...

Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen
Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”
Internațional vineri, 11 septembrie 2026, 20:22

Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”

Statele Unite au comemorat vineri, 11 septembrie 2026, 25 de ani de la atacurile teroriste care au provocat moartea a 2.977 de persoane....

Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”