Ascultă Radio România Reșița Live

Regatul Unit, Canada și Australia au recunoscut Statul Palestina

Regatul Unit, Australia și Canada au recunoscut oficial duminică Statul Palestina, în ajunul unor anunțuri similare din partea altor țări, decizie istorică denunțată de premierul israelian Benjamin Netanyahu drept un „pericol” pentru existența Israelului, relatează France Presse.

Regatul Unit, Canada și Australia au recunoscut Statul Palestina

Articol editat de Adam Valentina, 22 septembrie 2025, 07:37 / actualizat: 22 septembrie 2025, 11:26

„Astăzi, pentru a reanima speranța păcii și a unei soluții cu două state, declar clar în calitate de prim-ministru al acestei mari țări, că Regatul Unit recunoaște oficial Statul Palestina”, a anunțat Keir Starmer, într-un mesaj video publicat pe rețelele de socializare.

Premierul canadian Mark Carney a afirmat la rândul său într-un comunicat, că înscrie această decizie „în cadrul unui efort internațional concertat care urmărește să păstreze posibilitatea unei soluții cu două state”.

În Australia, șeful guvernului Anthony Albanese a subliniat „aspirațiile legitime și de lungă durată ale poporului palestinian la un stat propriu”.

Aceste anunțuri din partea unor țări aliate istoric ale Israelului, intervin în timp ce Israelul și-a intensificat ofensiva în Fâșia Gaza, declanșată cu un atac sângeros al grupării palestiniene islamiste Hamas în 2023.

Un număr crescând de alte state, mult timp apropiate de Israel, au făcut deja acest pas simbolic în ultimele luni, în pofida puternicelor presiuni din partea SUA și Israelului.

În cursul unui summit luni, ce va fi coprezidat de Franța și Arabia Saudită, care urmează să ia în discuție soarta soluției cu două state în ajunul sesiunii Adunării Generale a ONU, zece țări urmează de asemenea să confirme recunoașterea lor oficială a Statului Palestina.

Înainte chiar de anunțurile de duminică, premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis să „lupte la ONU și pe toate celelalte fronturi împotriva propagandei mincinoase împotriva noastră și împotriva apelurilor la crearea unui stat palestinian care ar pune în pericol existența noastră și ar constitui o recompensă absurdă pentru terorism”.

„Comunitatea internațională ne va asculta cu privire la acest subiect în zilele următoare”, a adăugat el.

Ministrul israelian al securității naționale Itamar Ben Gvir a propus anexarea ‘imediată’ a Cisiordaniei.

Președintele palestinian Mahmoud Abbas a estimat că decizia britanică este un pas spre o pace „durabilă”.

Keir Starmer anunțase în iulie că țara sa va recunoaște un stat palestinian cu ocazia Adunării Generale a ONU, cu excepția cazului dacă Israelul își asumă o serie de angajamente, între care cel al unei încetări a focului în Fâșia Gaza.

Un obiectiv departe de a fi atins, în timp ce Israelul a lansat în cursul acestei săptămâni o amplă campanie militară terestră și aeriană asupra orașului Gaza, în nordul enclavei palestiniene, pentru a nimici Hamas.

„La aproape doi ani după atacurile barbare din 7 octombrie, teroriștii Hamas dețin în continuare ostatici”, iar „criza umanitară în Gaza, provocată de oameni, s-a agravat și mai mult”, a insistat premierul britanic, denunțând de asemenea „accelerarea” colonizării israeliene în Cisiordania.

El a reiterat de asemenea că recunoașterea Statului Palestina „nu este o recompensă față de Hamas, pentru că ea înseamnă că Hamas nu poate avea niciun viitor, niciun rol într-un viitor guvern palestinian, niciun rol în securitatea teritoriilor palestiniene”.

Starmer a anunțat că țara sa va adopta noi sancțiuni împotriva Hamas „în săptămânile viitoare”.

Potrivit unui sondaj publicat vineri, 44% dintre britanici susțin recunoașterea unui stat palestinian de către Regatul Unit.

Șeful misiunii palestiniene în Regatul Unit, Husam Zomlot, a salutat „acest anunț istoric” pentru Palestina, care „corectează o nedreptate”.

„Astăzi punem capăt celor 108 ani de negare a dreptului palestinienilor la autodeterminarea propriei lor existențe și începem o călătorie spre viitor, spre responsabilitate, responsabilitatea morală, juridică și politică”, a adăugat el. „Recunoașterea nu este un scop în sine. Ea este doar un început”, a insistat el.

Portugalia urmează de asemenea să anunțe duminică recunoașterea Statului Palestina.

Aceste țări prin anunțurile lor își accentuează divergențele cu administrația americană cu privire la conflictul din Orientul Mijlociu.

SUA, aliate neclintite ale Israelului, au criticat inițiativa franco-saudită.

Aflat într-o vizită de stat săptămâna aceasta în Regatul Unit, Donald Trump și-a afirmat opoziția față de opțiunea britanică într-o conferință de presă comună cu Keir Starmer.

Circa trei sferturi din cele 193 de state membre ale ONU recunosc statul palestinian proclamat de conducerea palestiniană în exil în 1988.

O comisie de anchetă independentă mandatată de ONU a stabilit marți că Israelul ar comite un genocid împotriva palestinienilor în Fâșia Gaza, ceea ce autoritățile israeliene au negat.

Atacul din 7 octombrie 2023 împotriva Israelului, de către Hamas, a provocat moartea a 1.219 persoane de partea israeliană, în majoritate civili, potrivit datelor oficiale.

Conform Ministerului Sănătății al guvernului Hamas din Fâșia Gaza, represaliile israeliene ar fi costat viața a 65.062 de palestinieni, în majoritate civili, conform AFP.

Agerpres

Italia interzice burqa și niqabul în școli și limitează la 30% numărul elevilor străini care nu cunosc suficient italiana
Internațional joi, 1 octombrie 2026, 10:21

Italia interzice burqa și niqabul în școli și limitează la 30% numărul elevilor străini care nu cunosc suficient italiana

Italia introduce noi reguli privind integrarea elevilor străini în școli. Acoperirea feței va fi interzisă în unitățile de învățământ,...

Italia interzice burqa și niqabul în școli și limitează la 30% numărul elevilor străini care nu cunosc suficient italiana
Slovacia: atac cu cuțitul într-o școală
Internațional marți, 29 septembrie 2026, 16:42

Slovacia: atac cu cuțitul într-o școală

Un atac cu cuțitul a avut loc într-o școală din Staskov, în nord-vestul Slovaciei. O profesoară în vârstă de 61 de ani a murit în urma...

Slovacia: atac cu cuțitul într-o școală
Opoziția din Republica Moldova inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu
Internațional marți, 29 septembrie 2026, 16:37

Opoziția din Republica Moldova inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu

Cinci fracțiuni parlamentare de opoziție din Republica Moldova au anunțat marți, 29 septembrie 2026 că au inițiat procedura de suspendare din...

Opoziția din Republica Moldova inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu
Trenurile Budapesta–Curtici, afectate de o deraiere în Ungaria. IR 473 și IR 347 au întârzieri
Internațional luni, 28 septembrie 2026, 22:39

Trenurile Budapesta–Curtici, afectate de o deraiere în Ungaria. IR 473 și IR 347 au întârzieri

Potrivit CFR Călători, incidentul afectează circulația trenurilor internaționale, iar durata întârzierilor nu este cunoscută deocamdată....

Trenurile Budapesta–Curtici, afectate de o deraiere în Ungaria. IR 473 și IR 347 au întârzieri
Internațional luni, 28 septembrie 2026, 16:17

Trenurile Dacia și Transilvania circulă cu program modificat în Ungaria, pe 3 și 4 octombrie 2026

Schimbările sunt determinate de lucrările efectuate la infrastructura feroviară din Ungaria, pe secțiunea Budapesta Kelenföld – Ferencváros....

Trenurile Dacia și Transilvania circulă cu program modificat în Ungaria, pe 3 și 4 octombrie 2026
Internațional duminică, 27 septembrie 2026, 12:03

Marea Britanie: Incident major la baza aeriană Fairford, utilizată de forțele americane (poliție)

Poliția britanică a anunțat duminică arestarea mai multor bărbați suspectați de încălcarea legislației privind explozibilii, iar armata a...

Marea Britanie: Incident major la baza aeriană Fairford, utilizată de forțele americane (poliție)