Ascultă Radio România Reșița Live

Proteste în Germania împotriva măsurilor restrictive impuse de autorități

În numeroase orașe din Germania au loc proteste împotriva măsurilor restrictive impuse de autorități pentru combaterea noului coronavirus.

Proteste în Germania împotriva măsurilor restrictive impuse de autorități

Articol editat de Mirabela Afronie, 12 mai 2020, 07:11

Mii de oameni, mulți dintre ei sfidând regulile sanitare în vigoare, au scandat împotriva guvernului de la Berlin, a presei mainstream, care ar contribui la instalarea panicii nejustificate în societate, precum și împotriva presupuselor planuri de introducere a unei identități digitale în Uniunea Europeană.

Chiar dacă o parte din restricțiile impuse în luna martie au fost între timp relaxate, mii de persoane continuă să protesteze în numeroase orașe germane, precum Berlin,  Stuttgart, München, Düsseldorf, Köln și altele, acuzând guvernul federal că ar urmări instalarea unei dictaturi, ce va însemna, între altele, vaccinarea forțată a populației, carantinarea nejustificată a oamenilor sau introducerea unui certificat de sănătate digital, în baza căruia unele drepturi fundamentale ar urma să fie suprimate.

La Stuttgart, unde la sfârșitul săptămânii s-a desfășurat cel mai mare protest, la care au participat circa 10.000 de  persoane, unii demonstranți au afișat pancarte cu mesaje care comparau restricțiile actuale cu venirea la putere a lui Adolf Hitler, în 1933.

Tensiuni între manifestanți și polițiști au avut loc în special în capitala Berlin, unde mai multe persoane au fost arestate.

„Noi suntem poporul!, „Spuneți nu lui Bill Gates!” sau „Ignorați presa mincinoasă!” – au fost câteva dintre scandările rostite de mulți dintre miile de oameni ce au ieșit în stradă și care nu cred că pandemia de coronavirus este reală.

Mai peste tot, protestele se remarcă prin diversitate, în sensul în care la ele participă reprezentanți ai extremei stângi, dar și ai extremei drepte, cetățeni neafiliați vreunui partid, dar care și-au pierdut locurile de muncă sau se tem că vor rămâne în curând fără serviciu, precum și membri ai Mișcării Reichsbürger, cetățeni ai Reichului, formată din  neonaziști și persoane cu credințe ezoterice, ce nu cunosc autoritatea actualului stat german modern și care cred că fostul Reich încă există.

Protestele au avut ecouri și la nivel politic, unde există îngrijorarea că acestea s-ar putea radicaliza. Saskia Esken, copreședintă a Partidului Social Democrat german, partener de guvernare al conservatorilor cancelarului Angela Merkel, a declarat: „Cei care neagă pandemia și îndeamnă la încălcarea reglementărilor de protecție nu fac decât să folosească nesiguranța populației pentru a destabiliza și diviza societatea”.

O reacție similară a venit și din partea secretarului general al Uniunii Creștin-Democrate, Paul Ziemiak: „Nu permitem extremiștilor să utilizeze criza coronavirus ca platformă pentru propaganda lor antidemocratică” – a spus acesta pentru „Augsburger Allgemeine”.

Șeful grupului parlamentar al Partidului Verzilor, Konstantin von Notz, a catalogat drept legitimă punerea la îndoială a  măsurilor luate de autorități, doar că – a spus el – la proteste participă toți cei care pun la îndoială în mod fundamental sistemul și care cred că  politicienii sunt marionetele lui George Soros și Bill Gates.

„Să mai spunem că în orașul Gera, din landul Turingia, protestele au fost organizate chiar de un membru al Consiliului Economic al Uniunii Creștin Democrate, antreprenorul Peter Schmidt. La eveniment au participat membri ai dreptei radicale, Alternativa pentru Germania, cât și șeful liberalilor din Turingia, Thomas Kemmerich, căruia acum unii colegi îi cer să demisioneze. Rumoare a stârnit și un document al Ministerului Federal de Interne, în care este pusă la îndoială strategia anticoronavirus și în care, potrivit presei, pandemia ar fi descrisă ca o alarmă falsă globală.

Ministerul a catalogat documentul drept o opinie privată. Publicația „Der Spiegel” scrie că autorul documentului a fost eliberat din funcție. RRA

Etichete:
Mai multă flexibilitate şi sprijin financiar pentru fermierii europeni
Internațional marți, 16 decembrie 2025, 16:28

Mai multă flexibilitate şi sprijin financiar pentru fermierii europeni

Noile norme PAC 2026 prevăd mai multă flexibilitate și sprijin financiar pentru fermierii europeni. Parlamentul European a adoptat marți, 16...

Mai multă flexibilitate şi sprijin financiar pentru fermierii europeni
Cehia: Noul guvern condus de Andrej Babiš a depus jurământul
Internațional luni, 15 decembrie 2025, 15:59

Cehia: Noul guvern condus de Andrej Babiš a depus jurământul

Noul guvern de coaliție de dreapta și extremă dreapta condus de premierul Andrej Babiš a depus jurământul luni, 15 decembrie 2025 în Republica...

Cehia: Noul guvern condus de Andrej Babiš a depus jurământul
Avertizare de călătorie: Cod roşu de condiții meteo extreme în Spania, în regiunea Valencia
Internațional luni, 15 decembrie 2025, 11:11

Avertizare de călătorie: Cod roşu de condiții meteo extreme în Spania, în regiunea Valencia

Avertizare de călătorie: Cod roşu de condiții meteo extreme în Spania, în regiunea Valencia Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează...

Avertizare de călătorie: Cod roşu de condiții meteo extreme în Spania, în regiunea Valencia
Miniștrii de externe ai UE vor discuta despre sprijinul pentru #Ucraina și Orientul Mijlociu
Internațional luni, 15 decembrie 2025, 11:05

Miniștrii de externe ai UE vor discuta despre sprijinul pentru #Ucraina și Orientul Mijlociu

Miniștrii de externe ai Uniunii Europene se întâlnesc luni la Bruxelles pentru a discuta situația din Ucraina și Orientul Mijlociu, precum și...

Miniștrii de externe ai UE vor discuta despre sprijinul pentru #Ucraina și Orientul Mijlociu
Internațional luni, 15 decembrie 2025, 09:59

Avertizare de călătorie: Grevă generală şi proteste ale fermierilor, în Belgia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei...

Avertizare de călătorie: Grevă generală şi proteste ale fermierilor, în Belgia
Internațional vineri, 12 decembrie 2025, 06:53

Zelenski spune că va fi nevoie de alegeri sau de un referendum în problema cedării teritoriilor din est: Să decidă ucrainenii!

Preşedintele Volodimir Zelenski a spus joi că orice compromis între Ucraina şi Rusia în privinţa controlului regiunilor estice trebuie să fie...

Zelenski spune că va fi nevoie de alegeri sau de un referendum în problema cedării teritoriilor din est: Să decidă ucrainenii!
Internațional marți, 9 decembrie 2025, 19:55

Atenționare de călătorie pentru Grecia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia asupra...

Atenționare de călătorie pentru Grecia
Internațional marți, 9 decembrie 2025, 17:58

Nicușor Dan: discuții extrem de cordiale cu președintele Macron, inclusiv despre industria de apărare

Relațiile România – Franța nu sunt relații bilaterale normale, avem o lungă istorie și avem un viitor foarte așezat, a declarat...

Nicușor Dan: discuții extrem de cordiale cu președintele Macron, inclusiv despre industria de apărare