Ascultă Radio România Reșița Live

Parlamentul irakian urmează să îşi aleagă preşedintele

irakIrakul se îndreaptă către haos dacă politicienii nu vor ajunge rapid la un compromis – a avertizat  un trimis ONU la Bagdad. Parlamentul ţării ar trebui să îşi aleagă, duminică, preşedintele, un prim pas înainte de numirea unui prim ministru şi alegerea preşedintelui ţării. Între timp au continuat luptele între forţele guvernamentale şi militanţii sunniţi, iar fostul adjunct al lui Saddam Hussein le-a cerut tuturor irakienilor să se alăture revoltei şi să elibereze Bagdadul.   Principala alianţă politică sunnită din Parlamentul irakian a acceptaţ sâmbătă, să nominalizeze un candidat pentru funcţia de preşedinte al Legislativului, aceasta, potrivit unui algoritm convenit după 2003, le revine sunniţilor, în timp ce primul ministru este un şiit iar preşedintele ţării un kurd. După numirea preşedintelui parlamentului, acesta are 30 de zile pentru a-l alege pe şeful statului care are la dispoziţie 15 zile pentru a numi un prim-ministru, însă s-ar dori ca toate cele 3 nume să fie cunoscute cât mai repede, pentru a da un semn de coeziune politică. Scepticism privind rezolvarea crizei politice Reprezentanţi ai mai multor formaţiuni politice aparţinând celor trei grupuri s-au arătaţ însă, sceptici, cu privire la şansele de deblocare a crizei politice în condiţiile în care premierul interimar Nuri al Maaliki, puternic contestat de sunniţi, nu pare dispus să renunţe la un nou mandat în fruntea Guvernului. Succesul de luna trecută a jihadiştilor din statul islamic, care acum controlează cea mai mare parte din vestul şi nordul Irakului, a fost facilitat de alienarea triburilor sunnite, în ultimii ani, de către Guvernul şiitului Al Maaliki; acestea au tolerat şi chiar au sprijinit jihadiştii pe teritoriul lor. Statul Islamic a fost ajutat şi de elemente ale fostului regim de la Bagdad, iar adjunctul lui Saddam Hussein, Izzat Ibrahim al-Douri, care se ascunde de 11 ani, i-a lăudaţ sâmbătă, într-un mesaj audio, şi le-a cerut irakienilor să li alăture pentru a elibera ţara. Între timp, s-au înregistrat noi ciocniri, în nord între miliţiile kurde, Peshmerga, şi jihadişti, iar în centrul ţării între militanţi sunniţi şi forţele pro-guvernamentale. RRA

Parlamentul irakian urmează să îşi aleagă preşedintele

Articol editat de Mirabela Afronie, 13 iulie 2014, 09:45

Foto: www.europalibera.org

(Alina Bradaci)

Grecia va reglementa utilizarea trotinetelor electrice
Internațional luni, 20 iulie 2026, 20:30

Grecia va reglementa utilizarea trotinetelor electrice

Grecia va adopta în această săptămână o reglementare mai strictă referitoare la trotinetele electrice, a anunţat adjunctul unui ministru elen...

Grecia va reglementa utilizarea trotinetelor electrice
Frații Tate au fost arestați la Miami. Regatul Unit cere extrădarea lor pentru acuzații de viol și trafic de persoane
Internațional duminică, 19 iulie 2026, 10:14

Frații Tate au fost arestați la Miami. Regatul Unit cere extrădarea lor pentru acuzații de viol și trafic de persoane

Andrew și Tristan Tate au fost arestați sâmbătă, 18 iulie 2026, la Miami, de agenți federali americani, în baza unei cereri formulate de...

Frații Tate au fost arestați la Miami. Regatul Unit cere extrădarea lor pentru acuzații de viol și trafic de persoane
Incendii puternice în regiunea Moscovei după un atac ucrainean cu drone
Internațional sâmbătă, 18 iulie 2026, 14:00

Incendii puternice în regiunea Moscovei după un atac ucrainean cu drone

Atac cu drone asupra regiunii Moscovei Un nou atac ucrainean cu drone a provocat incendii puternice în regiunea Moscovei, în noaptea de vineri spre...

Incendii puternice în regiunea Moscovei după un atac ucrainean cu drone