Ascultă Radio România Reșița Live

O fabrică de armament din Berlin a luat foc, generând un nor toxic periculos

O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Figaro, transmite News.ro.

O fabrică de armament din Berlin a luat foc, generând un nor toxic periculos

Articol editat de Valentina Adam, 3 mai 2024, 16:50

Incendiul a mobilizat peste 160 de pompieri într-o zonă industrială din vestul capitalei germane, pe strada Am Stichkanal din cartierul Berlin-Lichtefelde, potrivit jurnaliştilor locali de la Berliner Zeitung.

Locuitorii capitalei germane au fost avertizaţi că se răspândeşte un nor de fum toxic potenţial periculos, iar populaţia dintr-o zonă extinsă din apropierea Berlinului este îndemnată să rămână în casă şi să închidă bine ferestrele.

Districtele afectate sunt Steglitz-Zehlendorf, Spandau şi partea de vest a Reinickendorf.

Pompierii din Berlin au postat pe Twitter o hartă care arată zona în care este posibil ca fumul să se răspândească, împreună cu instrucţiuni de siguranţă pentru locuitori.

Vântul, care suflă dinspre nord, face ca fumul toxic să se ridice deasupra regiunii Berlinului. Potrivit lui Adrian Wanzel, purtătorul de cuvânt al pompierilor din Berlin, citat de Bild, norul ar putea conţine acid sulfuric şi cianură de hidrogen, substanţe care erau depozitate în fabrică, a cărei clădire are cel puţin patru etaje şi s-a prăbuşit parţial.

Pompierii lucrează din exterior, purtând costume speciale de protecţie, a adăugat el.

Diehl fabrică sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM, care se află în centrul gândirii strategice a ţărilor NATO din Europa şi pe care Germania îl furnizează armatei ucrainene pentru a se apăra de atacurile ruseşti.

Potrivit site-ului de ştiri de specialitate Oryx, Germania a livrat deja 12 sisteme de rachete sol-aer IRIS-T SLM şi 22 de lansatoare de rachete Ucrainei începând din octombrie 2022. Acest sistem de apărare este, prin urmare, unul dintre cele furnizate în cele mai mari cantităţi de către aliaţii occidentali ai Kievului.

Aceste baterii de rachete se află, de asemenea, în centrul proiectului european de scut antirachetă, cunoscut sub numele de European Sky Shield, condus de Germania şi la care participă 19 ţări, creând o bază pentru achiziţii publice comune de sisteme de apărare aeriană pentru partenerii europeni.

În decembrie anul trecut, relatează agenţia Euractiv, Slovenia a cumpărat două sisteme IRIS-T SLM, în valoare de cel puţin 200 de milioane de euro, potrivit cotidianului sloven Delo.

Foto Twittee/Nexta

Muntele Olimp din Grecia a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO
Internațional luni, 27 iulie 2026, 21:23

Muntele Olimp din Grecia a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO

UNESCO recunoaște valoarea naturală, culturală și simbolică a celui mai faimos munte din Grecia Muntele Olimp din Grecia, considerat...

Muntele Olimp din Grecia a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO
Atenționare de călătorie în Spania: Cod roșu de risc de incendii
Internațional duminică, 26 iulie 2026, 12:14

Atenționare de călătorie în Spania: Cod roșu de risc de incendii

Ministerul Afacerilor Externe îi avertizează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul...

Atenționare de călătorie în Spania: Cod roșu de risc de incendii
Ursula von der Leyen felicită armata română pentru reacția rapidă în cazul dronei
Internațional vineri, 24 iulie 2026, 20:23

Ursula von der Leyen felicită armata română pentru reacția rapidă în cazul dronei

Șefa Comisiei Europene laudă intervenția armatei române după încălcarea spațiului aerian Mesajul transmis de șefa Executivului...

Ursula von der Leyen felicită armata română pentru reacția rapidă în cazul dronei
Rotterdam: 15 răniți după ciocnirea a două tramvaie pe podul Erasmus
Internațional miercuri, 22 iulie 2026, 21:11

Rotterdam: 15 răniți după ciocnirea a două tramvaie pe podul Erasmus

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 11:10, iar imaginile surprinse de o transmisiune video arată cum un tramvai care venea dinspre...

Rotterdam: 15 răniți după ciocnirea a două tramvaie pe podul Erasmus
Internațional miercuri, 22 iulie 2026, 09:31

Republica Moldova are un nou guvern. Parlamentul a votat executivul condus de antreprenorul Vasile Tofan

Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul voturilor unei majorităţi...

Republica Moldova are un nou guvern. Parlamentul a votat executivul condus de antreprenorul Vasile Tofan