Ascultă Radio România Reșița Live

Negocierile asupra unui acord post-Brexit vor continua

Negocierile asupra unui acord post-Brexit vor continua, după cum au anunțat duminică președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și premierul britanic, Boris Johnson, care au explicat într-un comunicat comun că lipsa unei înțelegeri ar avea consecințe economice grave.

Articol editat de Mirabela Afronie, 14 decembrie 2020, 12:48

Decizia a fost salutată de liderii europeni. Președintele Consiliului European, Charles Michel, și cancelarul german Angela Merkel au apreciat că acordul asupra relațiilor post-Brexit dintre Uniune şi Regatul Unit merită în continuare toate eforturile posibile.

La rândul său, ministrul de externe al Irlandei, Simon Coveney a declarat că textul comunicatului comun al Londrei și Bruxelles-ului reprezintă un semn bun, dar negociatorii au nevoie de timp pentru a avansa, chiar și în acest stadiu târziu.

Reamintim că Marea Britanie parcurge până la 31 decembrie o perioadă de tranziție în care va continua să aplice regulile europene.

Dacă Londra și Bruxelles vor ajunge în cele din urmă la acordul privind viitoarea lor relație, în special în domeniul comercial, acesta ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021. În schimb, dacă nu va exista această înțelegere, companiile din Regatul Unit și din Uniunea Europeană vor avea de suferit, schimburile comerciale bilaterale urmând să fie guvernate doar de regulile Organizației Mondiale a Comerțului.” RRA

Etichete:
Accident feroviar grav în München: o persoană a murit după ciocnirea a două trenuri de marfă
Internațional sâmbătă, 20 iunie 2026, 14:58

Accident feroviar grav în München: o persoană a murit după ciocnirea a două trenuri de marfă

O persoană a murit după ce două trenuri de marfă s-au ciocnit în noaptea de vineri spre sâmbătă pe un pod din München, în sudul Germaniei....

Accident feroviar grav în München: o persoană a murit după ciocnirea a două trenuri de marfă
Accident feroviar grav la nord de Londra: un mecanic de locomotivă a murit, iar 89 de persoane au fost rănite
Internațional sâmbătă, 20 iunie 2026, 09:06

Accident feroviar grav la nord de Londra: un mecanic de locomotivă a murit, iar 89 de persoane au fost rănite

Un grav accident feroviar a avut loc vineri, 19 iunie 2026, în apropiere de Bedford, la nord de Londra. Două trenuri East Midlands Railway, care...

Accident feroviar grav la nord de Londra: un mecanic de locomotivă a murit, iar 89 de persoane au fost rănite
SUA și Iranul au la dispoziție 60 de zile pentru un acord final privind programul nuclear
Internațional joi, 18 iunie 2026, 22:04

SUA și Iranul au la dispoziție 60 de zile pentru un acord final privind programul nuclear

Negocierile intră oficial în etapa decisivă Vicepreședintele american JD Vance a anunțat că perioada de 60 de zile stabilită prin memorandumul...

SUA și Iranul au la dispoziție 60 de zile pentru un acord final privind programul nuclear
Trump spune că a acceptat pacea cu Iranul pentru a evita o catastrofă economică şi crede că şi-a atins obiectivele
Internațional miercuri, 17 iunie 2026, 20:51

Trump spune că a acceptat pacea cu Iranul pentru a evita o catastrofă economică şi crede că şi-a atins obiectivele

  „Nu am dorit să văd o catastrofă economică. Dacă (războiul) ar fi continuat, asta s-ar fi întâmplat (…) Am ajuns la un...

Trump spune că a acceptat pacea cu Iranul pentru a evita o catastrofă economică şi crede că şi-a atins obiectivele
Internațional marți, 16 iunie 2026, 19:25

Iranul spune că vineri va începe o nouă rundă de negocieri cu SUA

Iranul și Statele Unite urmează să înceapă o nouă rundă de negocieri imediat după ce acordul preliminar va fi semnat vineri, în Elveția, a...

Iranul spune că vineri va începe o nouă rundă de negocieri cu SUA
Internațional marți, 16 iunie 2026, 17:13

Rusia: Președintele Vladimir Putin convoacă alegeri legislative pe 20 septembrie

Președintele rus Vladimir Putin a convocat marți alegeri legislative pe 20 septembrie în contextul scăderii continue a popularității sale și a...

Rusia: Președintele Vladimir Putin convoacă alegeri legislative pe 20 septembrie
Internațional luni, 15 iunie 2026, 19:57

Acordul cu Iranul a fost semnat, anunță Trump

Acordul cu Iranul a fost semnat, a declarat luni președintele american Donald Trump, sosit în Franța pentru summitul G7, transmit Reuters și AFP,...

Acordul cu Iranul a fost semnat, anunță Trump
Internațional vineri, 12 iunie 2026, 08:43

Trump alege un procuror din New York pentru a conduce permanent serviciile de informații

Donald Trump a anunțat pe rețeaua sa Truth Social că l-a ales pe procurorul newyorkez Jay Clayton pentru a conduce permanent serviciile americane...

Trump alege un procuror din New York pentru a conduce permanent serviciile de informații