Ascultă Radio România Reșița Live

Mojtaba Khamenei, noul lider suprem al Iranului

Adunarea Experților din Iran l-a ales pe Mojtaba Khamenei pentru a-l înlocui pe tatăl său, ayatollahul Ali Khamenei, în funcția de lider suprem al țării, potrivit presei de stat iraniene.

Mojtaba Khamenei, noul lider suprem al Iranului

Articol editat de Casandra Silitra, 9 martie 2026, 06:51 / actualizat: 17 martie 2026, 13:47

Noul lider ar urma să preia cea mai înaltă funcție politică și religioasă din Iran, poziție care are autoritate asupra instituțiilor statului, armatei și principalelor direcții strategice ale țării.

BBC notează că numirea vine într-un context de tensiuni majore în Orientul Mijlociu, după uciderea lui Ali Khamenei și escaladarea conflictului regional.

Potrivit relatărilor din presa internațională, alegerea lui Mojtaba Khamenei a fost discutată de mai mult timp și reflectă influența puternică a cercurilor conservatoare și religioase din conducerea Iranului.

Inițial, numele noului lider nu a fost dezvăluit.

Mojtaba Khamenei nu a deținut până acum funcții publice importante, dar este considerat un actor influent în culisele politicii iraniene și are legături strânse cu Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice.

Alegerea sa a generat controverse, atât în interiorul Iranului, cât și pe plan internațional, deoarece ar reprezenta prima succesiune de tip familial la conducerea Republicii Islamice, după Revoluția din 1979.

Mojtaba Khamenei, favorit la succesiune

Cleric de rang mediu, cu influență în structurile de securitate ale Iranului și în rețelele economice dezvoltate în perioada conducerii tatălui său, Mojtaba Khamenei era considerat unul dintre favoriți înaintea votului din Adunarea Experților, organismul format din 88 de clerici însărcinat să aleagă noul lider suprem, după moartea lui Ali Khamenei.

„Prin vot decisiv, Adunarea Experților l-a numit pe ayatollahul Seyyed Mojtaba Hosseini Khamenei drept al treilea lider al sistemului sacru al Republicii Islamice Iran”, se arată într-un comunicat emis de instituție imediat la miezul nopții.

Potrivit Reuters, funcția de lider suprem îi conferă lui Mojtaba Khamenei autoritate finală asupra tuturor deciziilor majore ale statului în Republica Islamică.

Numirea sa ar putea provoca nemulțumirea președintelui SUA, Donald Trump, care a declarat că Washingtonul ar trebui să aibă un cuvânt de spus în alegerea liderului iranian. „Dacă nu primește aprobarea noastră, nu va rezista mult timp”, a spus el într-un interviu pentru ABC News.

Israelul avertizase anterior că ar putea viza orice succesor ales.

Tatăl lui Mojtaba Khamenei, defunctul Ali Khamenei, a fost ucis într-unul dintre primele atacuri lansate împotriva Iranului în urmă cu peste o săptămână.

Armata americană a anunțat duminică, că un al șaptelea militar american a murit din cauza rănilor suferite în contraatacul inițial al Iranului, la o zi după ce președintele Trump a supervizat repatrierea în Statele Unite a rămășițelor celor șase militari uciși anterior.

Potrivit ambasadorului Iranului la ONU, atacurile SUA și Israelului au ucis cel puțin 1.332 de civili iranieni și au rănit mii de persoane.

În timp ce Donald Trump a cerut „capitularea necondiționată” a Iranului, președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Qalibaf, a declarat că Teheranul nu urmărește un armistițiu și va pedepsi agresorii.

Israelul a continuat să vizeze oficiali iranieni de rang înalt. Printre aceștia se numără Abolqasem Babaian, recent numit șef al biroului militar al liderului suprem, despre care Israelul afirmă că a fost ucis într-un atac sâmbătă.

Fum dens deasupra Teheranului

Pe măsură ce conflictul a intrat în a noua zi a campaniei militare americano-israeliene împotriva Iranului, locuitorii din Teheran au relatat că duminică orașul a fost acoperit de nori groși de fum negru, după atacuri asupra unor depozite de petrol care au luminat cerul nopții cu flăcări portocalii.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, a declarat că atacul de amploare reprezintă „o nouă fază periculoasă” a conflictului și ar constitui o crimă de război.

„Prin lovirea depozitelor de combustibil, agresorii eliberează în aer materiale periculoase și substanțe toxice”, a scris acesta pe platforma X.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Nadav Shoshani, a declarat că depozitele erau folosite pentru alimentarea efortului de război al Iranului, inclusiv pentru producerea sau stocarea combustibilului destinat rachetelor balistice.

„Sunt o țintă militară legitimă”, a spus el.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că guvernul său va continua ofensiva și va lovi conducerea Iranului „fără milă”.

„Avem un plan organizat, cu multe surprize, pentru a destabiliza regimul și a permite schimbarea”, a declarat el într-un mesaj video.

Potrivit publicației Axios, trimisul special al SUA, Steve Witkoff și ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, urmează să viziteze Israelul marți.

Donald Trump le-a declarat jurnaliștilor, la bordul avionului Air Force One, că nu urmărește negocieri pentru a pune capăt conflictului, care a dus la creșterea prețurilor globale la energie, la perturbarea activității economice și la blocaje în traficul aerian.

„La un moment dat, s-ar putea să nu mai rămână nimeni care să spună: «Ne predăm»”, a afirmat liderul de la Casa Albă.

Sursa: radioromania.ro

Belgia se confruntă cu cel mai grav incendiu de vegetație din ultimii 30 de ani
Internațional duminică, 16 august 2026, 11:15

Belgia se confruntă cu cel mai grav incendiu de vegetație din ultimii 30 de ani

Situația a determinat autoritățile de la Bruxelles să solicite sprijin european, iar Uniunea Europeană a mobilizat mai multe aeronave pentru...

Belgia se confruntă cu cel mai grav incendiu de vegetație din ultimii 30 de ani
Cutremur de 7,7 grade în Indonezia
Internațional sâmbătă, 15 august 2026, 10:14

Cutremur de 7,7 grade în Indonezia

Cutremur puternic în largul insulei Flores Seismul s-a produs în jurul orei locale 05:00 și a avut o magnitudine de 7,7. Agenția indoneziană...

Cutremur de 7,7 grade în Indonezia
Ungaria recurge la o soluție similară României pentru a menține în funcțiune centrala de la Paks
Internațional vineri, 14 august 2026, 13:39

Ungaria recurge la o soluție similară României pentru a menține în funcțiune centrala de la Paks

Nivelul Dunării scade din nou în zona centralei de la Paks Situația este determinată de nivelul foarte scăzut al Dunării, după o perioadă de...

Ungaria recurge la o soluție similară României pentru a menține în funcțiune centrala de la Paks
Letonia doboară o dronă intrată în spaţiul său aerian, iar Finlanda restricţionează traficul în Marea Baltică
Internațional vineri, 14 august 2026, 12:26

Letonia doboară o dronă intrată în spaţiul său aerian, iar Finlanda restricţionează traficul în Marea Baltică

Dronă doborâtă în spațiul aerian al Letoniei Forțele armate ale Letoniei au anunțat vineri dimineață, 14 august 2026 că o dronă a pătruns...

Letonia doboară o dronă intrată în spaţiul său aerian, iar Finlanda restricţionează traficul în Marea Baltică
Internațional miercuri, 12 august 2026, 13:03

Donald Trump a schimbat în secret avionul la plecarea de la summitul NATO de la Ankara, de teama unei amenințări iraniene

Operațiunea a fost ascunsă inclusiv jurnaliștilor care îl însoțeau pe președinte. Aceștia au rămas la bordul avionului folosit ca...

Donald Trump a schimbat în secret avionul la plecarea de la summitul NATO de la Ankara, de teama unei amenințări iraniene