Ascultă Radio România Reșița Live

Jihadiștii reiau asaltul asupra orașului Kobani

siria_arme_chimice_19576600

Jihadiștii reiau asaltul asupra orașului Kobani

Articol editat de Mirabela Afronie, 9 octombrie 2014, 11:46

În Siria, jihadiştii din Statul Islamic au lansat un nou asalt asupra oraşului Kobani, de la frontiera cu Turcia, în ciuda faptului că poziţiile lor au fost bombardate de coaliţia condusă de Statele Unite.

Situaţia din Kobani, a cărui populaţie este formată, în principal, din kurzi, a dus la ample proteste, soldate cu cel puţin 21 de morţi, ale kurzilor din Turcia, nemulţumiţi că Ankara refuză să intervină împotriva Statului Islamic.

Jihadiştii au continuat să bombardeze Kobani şi au pătruns cu armament greu, inclusiv tancuri, în două dintre cartierele oraşului – potrivit unor surse de la faţa locului, citate de Reuters.

Washingtonul a anunţat că avioane de luptă americane şi iordaniene au bombardat poziţii ale Statului Islamic din apropierea oraşului, însă a admis că raidurile aeriene sunt insuficiente pentru a opri ofensiva islamiştilor, care sunt mult mai bine înarmaţi decât kurzii care apără Kobani.

Peste 180 de mii de kurzi s-au refugiat în Turcia

Ofensiva jihadiştilor din ultimele săptămâni a forţat peste 180 de mii de kurzi din regiune să se refugieze în Turcia, iar cei rămaşi avertizează că, în cazul în care Kobani va fi capturat, mii de persoane vor fi masacrate.

Turcia, care are desfăşurate importante efective militare, inclusiv tancuri, dincolo de graniţă, la doar un kilometru distanţă, a refuzat până acum să intervină.

Analiştii apreciază că Ankara este prudentă, întrucât gruparea care apără Kobani are legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan, care a declanşat, în urmă cu 30 de ani, o insurecţie armată în Turcia.

Ezitările Turciei nemulţumesc Washingtonul şi au provocat ample proteste, soldate cu cel puţin 21 de morţi ale kurzilor din Ankara, Istanbul şi alte oraşe.

Totodată, liderul Partidului Muncitorilor din Kurdistan, Abdullah Ocalan, a avertizat că negocierile de pace cu guvernul turc vor fi compromise dacă la Kobani va avea loc un masacru.

Sursa: RRA

Germania: Atac cu cuțitul într-un azil. Un mort și doi răniți grav
Internațional sâmbătă, 17 octombrie 2026, 09:45

Germania: Atac cu cuțitul într-un azil. Un mort și doi răniți grav

Un atac cu cuțitul produs într-un azil de bătrâni din orașul Olfen, în vestul Germaniei, s-a soldat cu moartea unei femei de 86 de ani și...

Germania: Atac cu cuțitul într-un azil. Un mort și doi răniți grav
A treia zi de proteste studențești în Albania
Internațional joi, 15 octombrie 2026, 18:27

A treia zi de proteste studențești în Albania

Studenții din Albania au protestat pentru a treia zi consecutivă în capitala Tirana, nemulțumiți de standardele din educație, costul vieții...

A treia zi de proteste studențești în Albania
Două nave lovite de drone în Marea Neagră/Premierul Bulgariei va purta discuții cu ambasadorul Rusiei și cu Mark Rutte
Internațional marți, 13 octombrie 2026, 10:24

Două nave lovite de drone în Marea Neagră/Premierul Bulgariei va purta discuții cu ambasadorul Rusiei și cu Mark Rutte

Două nave comerciale au fost lovite în incidente separate în apele teritoriale bulgare în Marea Neagră în cursul nopții de luni spre marți,...

Două nave lovite de drone în Marea Neagră/Premierul Bulgariei va purta discuții cu ambasadorul Rusiei și cu Mark Rutte