Ascultă Radio România Reșița Live

Greve şi manifestaţii în Grecia împotriva sistemului de pensii

Mii de greci au protestat marţi împotriva unui proiect de reformă a sistemului de pensii care, susţin sindicatele, prelungeşte reducerea pensiilor impusă în perioada crizei economice, relatează AFP.

Confederaţia funcţionarilor (Adedy) a făcut un apel la o grevă de 24 de ore, la care s-au raliat de asemenea angajaţii primăriilor şi prefecturilor, precum şi cei din transportul public, circulaţia în centrul Atenei fiind astfel puternic perturbată.

”Proiectul de lege pe care guvernul l-a depus în Parlament nu este nimic altceva decât prelungirea legilor austerităţii, adoptate în timpul crizei (2010-2018) şi care au antrenat reduceri ale pensiilor de 20% până la 60%”, a indicat Adedy într-un comunicat.

Legăturile maritime au fost de asemenea afectate de greva sindicatului marinarilor. Jurnaliştii la rândul lor au oprit lucrul timp de trei ore la începutul după-amiezii.

Circa 10.000 de persoane au protestat paşnic în centrul Atenei, potrivit poliţiei. ”Noua lege a securităţii sociale pune accentul pe cifre, nu pe oameni. Sistemul securităţii sociale se privatizează puţin câte puţin”, spune o studentă ce face parte din grupul de protestatari veniţi la chemarea PAME, un sindicat al lucrătorilor apropiat de partidul comunist.

Proteste au avut loc şi în alte părţi ale Greciei. La Salonic, al doilea oraş al ţării, au manifestat circa 2.500 de persoane, conform estimării poliţiei.

Potrivit guvernului de dreapta, proiectul de lege privind reforma sistemului de pensii, care va fi supus vineri votului parlamentului, are ca obiectiv să garanteze viabilitatea acestui sistem într-un orizont de timp îndepărtat. Contrazicând sindicatele, executivul de la Atena susţine că proiectul prevede creşteri ale pensiilor pentru anumite categorii profesionale şi îi penalizează mai puţin pe acei pensionari care continuă să lucreze.

Grecia şi-a reformat în ultimele decenii de mai multe ori sistemul de securitate socială, caracterizat prin cheltuieli excesive, una din cauzele crizei datoriilor. Două reforme principale au nivelat pensiile, au eliminat numeroasele case de securitate socială şi au mărit vârsta de pensionare la 67 de ani.

Dar sindicatele cer să se acorde din nou a 13-a şi a 14-a pensie anuală, suprimate în timpul crizei, precum şi reducerea vârstei de pensionare.

Mobilizarea de marţi a fost a doua împotriva noului guvern instalat în luna iulie anul trecut. În octombrie s-a desfăşurat o grevă atât în sectorul public cât şi în cel privat ca protest împotriva liberalizării pieţei muncii, ca măsură de atragere a investiţiilor, o prioritate a guvernului de dreapta condus de Kyriakos Mitsotakis.AGERPRES

Greve şi manifestaţii în Grecia împotriva sistemului de pensii

Articol editat de Mirabela Afronie, 19 februarie 2020, 08:58

Etichete:
Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen
Internațional sâmbătă, 12 septembrie 2026, 09:00

Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen

Un tren regional care circula între Rouen și Caen, în nord-vestul Franței, a deraiat vineri seara, în apropierea localității Cléon, în...

Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen
Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”
Internațional vineri, 11 septembrie 2026, 20:22

Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”

Statele Unite au comemorat vineri, 11 septembrie 2026, 25 de ani de la atacurile teroriste care au provocat moartea a 2.977 de persoane....

Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”
Studiu european: 53% dintre adolescenții de 15-16 ani au încercat țigări electronice, 81% au consumat alcool
Internațional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:44

Studiu european: 53% dintre adolescenții de 15-16 ani au încercat țigări electronice, 81% au consumat alcool

Un amplu studiu european privind comportamentele de risc în rândul adolescenților arată că peste jumătate dintre tinerii de 15-16 ani au...

Studiu european: 53% dintre adolescenții de 15-16 ani au încercat țigări electronice, 81% au consumat alcool