Ascultă Radio România Reșița Live

Grecia va fi paralizată de o grevă generală

greva greciaZborurile interne vor fi suspendate, navele vor rămâne ancorate în porturi şi birourile publice închise astăzi, în timp ce grecii fac grevă pentru a protesta contra măsurilor de austeritate cerute de creditorii internaţionali în schimbul unor noi fonduri de salvare, relatează agenţia Reuters.

Grecia va fi paralizată de o grevă generală

Articol editat de Mirabela Afronie, 12 noiembrie 2015, 06:42

Spitalele vor funcţiona cu personal de urgenţă şi unele şcoli de stat vor fi închise în timp ce profesorii şi studenţii, medicii, jurnaliştii şi lucrătorii din transporturi se vor alătura primei greve la nivel naţional declanşate de cele mai mari sindicate din sectorul public şi privat în Grecia într-un an.

Greva va fi un prim test pentru prim-ministrul Alexis Tsipras, care a ajuns la putere promiţând să pună capăt austerităţii în ianuarie, dar apoi a acceptat termenii impopulari ai unui al treilea plan de salvare, sub ameninţarea unei ieşiri din zona euro, notează Reuters. Tsipras a fost reales în urmă cu două luni pe baza unui mandat de a pune în aplicare acest acord, dar a promis să lucreze din greu pentru a atenua impactul acordului.

În mod paradoxal, propriul partid SYRIZA al lui Tsipras a venit în sprijinul grevei, afirmând că acţiunea consolidează poziţia guvernului în discuţiile cu creditorii. Greva va fi ‘răspunsul poporului la insistenţa dogmatică în politici distructive ce i-au stors de puteri pe lucrători şi i-au făcut pe tineri să-şi piardă speranţa’, a declarat sindicatul din sectorul privat GSEE într-un comunicat.

GSEE şi sindicatul frate ADEDY din sectorul public se aşteaptă la mii de participanţi la mitingurile de protest planificate pentru ora 9.00 GMT. Greviştii se vor aduna în centrul Atenei şi vor porni în marş spre parlament, aproape de un hotel unde discuţiile cu UE şi inspectorii FMI au fost reluate miercuri, ca parte a primei revizuiri a planului de salvare pentru Grecia.

‘Pe fondul negocierilor, cererile şi acţiunea de protest a lucrătorilor sunt de o importanţă semnificativă şi acest lucru trebuie utilizat împotriva politicilor neoliberale şi a şantajului’, a declarat SYRIZA într-un comunicat. Purtătoarea de cuvânt a guvernului grec Olga Gerovasili a negat sugestiile că partidul de stânga, care a luptat împotriva austerităţii când era în opoziţie, încearcă să joace de ambele părţi susţinând greva anti-austeritate, mai notează Reuters.

Guvernul SYRIZA al Greciei a declarat că va pune în aplicare partea sa de acord cu creditorii, dar menţine de mult timp că termenii planului de salvare sunt excesiv de duri. ‘Punem în aplicare un acord ce include măsuri (de salvare) injuste’, a spus Gerovasili.

Grecia şi creditorii ei internaţionali au avut discuţii aprinse asupra ipotecilor şi creditelor neperformante dar speră într-un acord până luni. Atena insistă că rezolvarea problemei nu ar avea ca rezultat riscul ca mii de greci să-şi piardă casele. În joc este eliberarea unei tranşe de două miliarde de euro necesară pentru plata arieratelor de stat şi a altor 10 miliarde pentru cele patru mari bănci ale ţării, aminteşte Reuters.

Cutremur devastator în Columbia: cel puțin 132 de morți și peste 570 de răniți. A fost declarată stare de dezastru național
Internațional marți, 11 august 2026, 09:31

Cutremur devastator în Columbia: cel puțin 132 de morți și peste 570 de răniți. A fost declarată stare de dezastru național

Un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit luni, 10 august 2026, vestul Columbiei. Cel puțin 132 de persoane au murit, iar peste 570 au fost rănite,...

Cutremur devastator în Columbia: cel puțin 132 de morți și peste 570 de răniți. A fost declarată stare de dezastru național
Zborurile de pe aeroportul Catania, suspendate din cauza vulcanului Etna
Internațional luni, 10 august 2026, 13:55

Zborurile de pe aeroportul Catania, suspendate din cauza vulcanului Etna

Etna continuă să erupă și expulzează cenușă și lavă Activitatea eruptivă a vulcanului Etna a crescut în intensitate, provocând noi...

Zborurile de pe aeroportul Catania, suspendate din cauza vulcanului Etna
Incident de securitate pe aeroportul Leipzig/Halle. Presa germană: o dronă cu explozibili a fost găsită lângă avioane ucrainene, NATO confirmă prezența aparatului
Internațional miercuri, 5 august 2026, 15:41

Incident de securitate pe aeroportul Leipzig/Halle. Presa germană: o dronă cu explozibili a fost găsită lângă avioane ucrainene, NATO confirmă prezența aparatului

Autoritățile germane investighează cazul și nu exclud varianta unui posibil act de sabotaj. Der Spiegel: drona transporta explozibili și un...

Incident de securitate pe aeroportul Leipzig/Halle. Presa germană: o dronă cu explozibili a fost găsită lângă avioane ucrainene, NATO confirmă prezența aparatului