Ascultă Radio România Reșița Live

Franţa: Masca nu va mai fi obligatorie de luni în mijloacele de transport în comun

 Portul măştii nu va mai fi obligatoriu în transportul în comun începând de luni, a anunţat miercuri ministrul francez al sănătăţii, care a renunţat astfel la una dintre ultimele restricţii anti-COVID în vigoare în Franţa, relatează AFP.

Franţa: Masca nu va mai fi obligatorie de luni în mijloacele de transport în comun

Articol editat de Adam Valentina, 11 mai 2022, 18:55

‘Începând de luni, 16 mai, portul măştii nu va mai fi obligatoriu în toate mijloacele de transport în comun‘, a declarat ministrul, Olivier Veran, la ieşirea de la o şedinţă de guvern. Măsura se referă la metrou, autobuze, trenuri, avioane şi taxiuri, a precizat ministrul.

‘Portul măştii rămâne recomandat, dar nu mai este obligatoriu’, a spus el, apreciind că această constrângere ‘nu mai este adaptată’, în condiţiile în care valul actual de COVID-19 se diminuează puternic în ţară.

Numărul de contaminări şi spitalizările sunt în prezent în puternică scădere, chiar dacă oamenii de ştiinţă avertizează că epidemia nu s-a terminat, existând ameninţarea unei noi variante a coronavirusului.

Anunţul guvernului marchează ridicarea ultimei mari restricţii decretate de autorităţi din cauza pandemiei de COVID-19 care a început să lovească Franţa, la fel ca şi pe vecinii săi europeni, în urmă cu peste doi ani. La începutul anului 2022, guvernul a pus capăt în special obligaţiei de a prezenta un certificat vaccinal care atesta vaccinarea împotriva COVID pentru accesul în numeroase locuri, între care transportul în comun, restaurantele şi cinematografele.

După eliminarea obligativităţii măştii în transporturi, câteva restricţii vor fi totuşi menţinute. Un certificat sanitar – distinct de cel vaccinal, întrucât permite şi efectuarea unui test recent – va fi solicitat în continuare pentru a putea intra în unităţile sanitare. De asemenea, în cazul unui test pozitiv la COVID-19, se va impune în continuare o perioadă de izolare de cel puţin o săptămână.

La nivelul spitalelor, personalul nevaccinat, care nu poate în prezent să-şi desfăşoare activitatea, nu va fi imediat reintegrat, dar guvernul se gândeşte la această problemă.

‘Vom fi în situaţia de a ne pune în mod regulat această întrebare‘, a declarat Veran, exprimându-şi intenţia de a solicita în viitor avizul Înaltei autorităţi de sănătate asupra acestui subiect.

În final, ministrul a evocat posibilitatea unei noi campanii de vaccinare în toamnă, dar a evitat să furnizeze detalii, subliniind că totul va depinde de apariţia unor noi variante şi de profilul lor mai mult sau mai puţin periculos sau rezistent la vaccinurile existente.

Etichete:
Protestele împotriva scumpirilor din Franța se extind în Belgia. Violențe la Bruxelles și Liège, mașini incendiate și persoane arestate
Internațional duminică, 18 octombrie 2026, 07:58

Protestele împotriva scumpirilor din Franța se extind în Belgia. Violențe la Bruxelles și Liège, mașini incendiate și persoane arestate

Protestele împotriva creșterii costului vieții din Franța s-au extins și în Belgia, unde sute de persoane au ieșit în stradă sâmbătă, 17...

Protestele împotriva scumpirilor din Franța se extind în Belgia. Violențe la Bruxelles și Liège, mașini incendiate și persoane arestate
Germania: Atac cu cuțitul într-un azil. Un mort și doi răniți grav
Internațional sâmbătă, 17 octombrie 2026, 09:45

Germania: Atac cu cuțitul într-un azil. Un mort și doi răniți grav

Un atac cu cuțitul produs într-un azil de bătrâni din orașul Olfen, în vestul Germaniei, s-a soldat cu moartea unei femei de 86 de ani și...

Germania: Atac cu cuțitul într-un azil. Un mort și doi răniți grav
A treia zi de proteste studențești în Albania
Internațional joi, 15 octombrie 2026, 18:27

A treia zi de proteste studențești în Albania

Studenții din Albania au protestat pentru a treia zi consecutivă în capitala Tirana, nemulțumiți de standardele din educație, costul vieții...

A treia zi de proteste studențești în Albania