[FOTO] 9 români sclavi pe o plantaţie în Grecia

Nouă români imigranţi veniţi la muncă în Grecia au trăit un coşmar fiind sclavii unor traficanţi de persoane. Conform informaţiilor transmise de Poliţie, românii au venit să muncească pentru ferma de păsări Halandritsa din zona Axaia a Greciei, fiind recrutaţi din România, de către un cetăţean român, care nu este de găsit în prezent.
Calvarul celor nouă cetăţeni români a început din luna ianuarie, când au ajuns în oraşul Patra unde au fost aşteptaţi de către un cetăţean român, în vârstă de 41 de ani şi un cetăţean grec, în vârstă de 51de ani.
Două dintre victime au reuşit să fugă şi au cerut ajutor Autorităţilor elene, care la rândul lor au luat legătura cu Ambasada României din Grecia.
Declaraţiile făcute de către victime sunt şocante, deoarece erau forţaţi să muncească fără să fie plătiţi, fără odihnă, cu hrană puţină şi sub amenințarea armelor.
În același timp, traficanţi de persoane se îmbogăţeau pe spatele victimelor, deoarece asupra celor două persoane arestate şi anume s-au găsit mai mult de 1,5 milioane de euro.
Împotriva celor două persoane arestate s-a întocmit un dosar penal fiind acuzaţi de  infracțiuni grave: trafic de persoane, spălare de bani proveniţi din infracţiuni, sechestrare de persoane,  încălcarea legii privind regimul armelor şi muniţiilor, în timp ce un alt cetăţean de origine română  este căutat ca fiind complice.
Cercetările Poliţiei de la Departementul Crimă Organizată și trafic de persoane confirmă că, calvarul românilor a început din luna ianuarie a acestui an, când au fost recrutaţi din România, de către cetăţeanul român căutat, exploatând situația economică precară a acestora  și promiţându-le un loc de muncă legal în Grecia, în condiții bune și salariu adecvat, primid acordul lor și i-au convins să călătorească în Grecia pentru a lucra în afacerea grecului arestat.
La sosirea cetăţenilor români în oraşul Patra, au fost preluaţi de către cei doi arestaţi și instalaţi într-o clădire insalubră, fără încălzire, primind porţii mici de mâncare ,fiind forțaţi de asemenea să lucreze zilnic peste 10 ore neântreprut.
Conform înformaţiilor, cei doi arestați foloseau presiunea psihică şi violenţa asupra muncitorilor, aceştia nefiind retribuţi. De asemenea se pare că cetăţeanul grec avea totdeauna asupra sa o pușcă sau un pistol obişnuind să tragă focuri în aer, fie la picioarele lucrătorilor, urmărind prin aceasta intimidarea şi distrugerea psihică a nefericiţilor români.
În timpul descinderi poliție elene la faţa locului, în incinta fermei de păsări, inculpaţii  au fost arestați, în timp ce alţi șapte cetățeni români au fost eliberaţi, organele  statului constatând în mod cert că este vorba despre victime ale traficului de persoane.
În timpul cercetărilor au fost confiscate:
-suma de 1. 595.115 de euro
– maşină de lux
– un pistol şi 90 de gloanţe
– un sprei paralizant (piper).
Poliţia a constatat de asemenea că este vorba despre un grup organizat care a recidivat , avându-se în vedere faptul că pe numele cetăţeanului grec arestat există deja un dosar penal cu acuzaţii similare încă din anul 2013.
Victimele au beneficiat de asistență sanitară necesară şi au fost cazaţi în condiţii de siguranţă, până când Autorităţile române vor dispune repatrierea lor. Cei doi arestaţi vor fi conduşi în faţa Autorităţilor judecătoreşti, pentru ca Justiţia sa-şi spună cuvântul.
Cazuri asemănătoare s-au mai întâmplat în Grecia nu numai cu cetăţeni români, cel mai recent fiind cazul din zona Manolada. (Veronica Todor)

 

Cele mai citite

Related Articles