Explozie într-o gară din Germania și suspiciuni de sabotaj la rețeaua electrică. Trei incidente în mai puțin de 24 de ore
Germania este în alertă după o serie de incidente produse în mai puțin de 24 de ore. O explozie a avut loc miercuri dimineața în gara principală din Augsburg, în timp ce autoritățile investighează separat două posibile acte de sabotaj asupra infrastructurii energetice, la Jänschwalde și Bergheim. Deocamdată, nu există confirmarea unei legături între cele trei incidente.
Articol editat de Casandra Silitra, 2 septembrie 2026, 10:35
Explozie în gara din Augsburg. Două persoane au fost rănite
Explozia s-a produs miercuri, în jurul orei locale 3:15, într-un pasaj dintr-una dintre clădirile gării principale din Augsburg, oraș aflat la aproximativ 50 de kilometri nord-vest de München.
Potrivit informațiilor publicate de presa germană și preluate de agențiile internaționale, un obiect a cărui natură nu a fost încă stabilită a explodat în interiorul clădirii. Două persoane au suferit răni ușoare, iar mai multe ferestre au fost avariate.
Zona gării a fost izolată, iar polițiștii, criminaliștii și echipele de genişti desfășoară verificări. Explozia a afectat și traficul rutier și transportul public din zona gării.
Autoritățile germane nu au anunțat deocamdată cauza deflagrației și nici dacă aceasta are vreo legătură cu celelalte incidente investigate în țară.
Suspiciune de sabotaj la o stație electrică din Bergheim
În paralel, poliția germană anchetează un incident produs marți seară la o stație electrică din Bergheim, în landul Renania de Nord-Westfalia, în apropiere de Köln.
Inițial, autoritățile au fost alertate în urma unei probleme tehnice și a unui scurtcircuit care a provocat întreruperea mai multor linii. Ulterior, anchetatorii au exclus, cel puțin în această etapă, ipoteza unei defecțiuni tehnice și vorbesc despre o posibilă faptă intenționată.
Alimentarea generală cu energie electrică nu a fost afectată, iar autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea modului în care s-a produs incidentul și a eventualului motiv.
Atac asupra infrastructurii energetice de lângă centrala Jänschwalde
Cu doar câteva ore înainte, un alt incident grav a fost raportat în Brandenburg, în apropierea centralei pe cărbune Jänschwalde.
La o stație de transformare din Turnow-Preilack au fost descoperite mai multe dispozitive improvizate de explozie și incendiere. Potrivit autorităților, în două cazuri au fost provocate scurtcircuite la liniile de înaltă tensiune, existând suspiciunea că autorii au urmărit provocarea unei pene de curent.
Operatorul rețelei a reușit să restabilească rapid funcționarea liniilor, iar populația nu a rămas fără energie electrică. Unul dintre blocurile centralei Jänschwalde a fost însă afectat temporar.
Autoritățile nu confirmă o legătură între incidente
Seria de evenimente ridică semne de întrebare în Germania, însă nu există în acest moment dovezi publice că exploziile și presupusele acte de sabotaj fac parte din aceeași operațiune.
Ancheta privind atacul de la Jänschwalde este în desfășurare, iar autoritățile nu au stabilit cine se află în spatele acestuia. Ministrul de Interne al landului Brandenburg, Jan Redmann, a avertizat asupra vulnerabilității infrastructurii critice și nu a exclus implicarea unor actori externi sau a unor extremiști interni.
Incidentul de la Augsburg este investigat separat, iar natura obiectului care a explodat în gară nu a fost încă stabilită.
Anchetele continuă, iar autoritățile germane încearcă să stabilească dacă cele trei incidente sunt simple coincidențe sau fac parte dintr-o serie coordonată de atacuri asupra infrastructurii și obiectivelor publice.
Urmărește-ne și pe Google News