Căderea Zidului Berlinului/ Începutul şi sfârşitul Cortinei de fier

„Cortina de fier” semnifică separarea, într-o primă fază ideologică, iar apoi fizică creată în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial între zona de influenţă sovietică, în estul continentului, şi statele din vest. Această barieră s-a prăbuşit în 1989 odată cu căderea Zidului Berlinului.

Articol editat de Casandra Silitra, 9 noiembrie 2019, 08:00 / actualizat: 11 noiembrie 2019, 12:16

De unde vine expresia?

Metafora a fost popularizată de Winston Churchill: „De la Szczecin, la Marea Baltică, până la Trieste, la Marea Adriatică, o cortină de fier s-a lăsat peste continent”, a declarat fostul premier britanic la 5 martie 1946, într-un discurs rostit în Statele Unite.

Paternitatea ei este atribuită însă scriitorului rus Vasili Rozanov, care a folosit-o în 1918, referindu-se la revoluţia bolşevică, în cartea „Apocalipsa vremurilor noastre”: „Zăngănind, trosnind şi scârţâind, o cortină de fier coboară peste istoria Rusiei”.

Frontieră ideologică, apoi fizică

Frontiera dintre Europa comunistă şi Occidenţ concepută de conducătorii sovietici pentru a bloca ideologia occidentală, s-a materializat treptaţ pentru a pune frâu fugii cetăţenilor spre Vest.

Instalată în 1949 de Ungaria, iar apoi şi de alte ţări din blocul comunist, frontiera era formată din sârmă ghimpată, şanţuri, ziduri de beton, alarme electrice, dispozitive de foc automat sau mine şi se întindea pe câteva mii de kilometri.

Zidul Berlinului

În Germania de est, conducătorii comunişti au decretaţ în 1952, o zonă de interdicţie pe o lăţime de 10 metri de-a lungul frontierei cu Republica Federală Germană (RFG), apărată cu sârmă ghimpată şi posturi de supraveghere.

Totuşi, dispozitivul avea o fisură: Berlinul era separat în două părţi, una sub control sovietic, cealaltă sub control occidental, între care se putea circula fără mare dificultate. Circa trei milioane de oameni au reuşit să se refugieze în RFG via Berlinul de vest între 1952 şi 1961, golind Republica Democrată Germană (RDG) de energii vitale.

În 1961, regimul est-german a obţinut acordul Moscovei pentru a ridica Zidul Berlinului, prezentat drept o „baricadă antifascistă”.

Zidul, dublat în partea de est de un no-man’s land, se întindea pe o lungime de 155 de kilometri, dintre care 43 scindau oraşul în două, de la nord la sud, iar 112 izolau enclava Berlinului de vest de teritoriul RDG. Era format în cea mai mare parte din beton armat şi grilaje metalice.

Trecere riscantă în Occident

Cetăţenii Europei de est nu se puteau deplasa în Occident decât în condiţii stricte.

Totuşi, candidaţii la exod îşi asumau orice risc. Şase sute până la şapte sute de oameni, potrivit istoricilor, şi-au pierdut viaţa încercând să scape de regimul est-german.

Dintre aceştia, peste 100 şi-au găsit sfârşitul la Zidul Berlinului. Totuşi, circa 5000 de oameni au reuşit să treacă de acest obstacol, uneori folosind stratageme foarte ingenioase. O familie a reuşit să fugă în partea vestică pe o tiroliană improvizată de pe un acoperiş din Est susţinută de partea cealaltă a zidului de apropiaţi ai lor. Alţii au traversat înot fluviul Spree care traversează Berlinul, au trecut prin tuneluri sau ascunşi în maşini.

1989, momentul demolării

În mai 1989, Ungaria a hotărât redeschiderea graniţei cu Austria, ceea ce a generat prima breşă în Cortina de fier. La 19 august, peste 600 de est-germani aflaţi în vacanţă în Ungaria au profitat de deschiderea unui post de frontieră cu Austria, cu ocazia unui picnic paneuropean, pentru a fugi în Vesţ în primul exod masiv de acest gen din 1961.

Regimurile comuniste din Europa de est au început să cadă, iar URSS, condusă pe atunci de Mihail Gorbaciov, nu a intervenit.

RDG a fost zdruncinată de manifestaţii fără precedent.

La 9 noiembrie, un înalt responsabil RDG-ist a fost luat pe nepregătite de ziarişti, întrebat fiind în legătură cu data intrării în vigoare a noilor drepturi de circulaţie pentru est-germani. „Din câte ştiu, imediat”, a răspuns acesta, răspuns ce a declanşat un flux de mii de berlinezi din est spre posturile de control, ai căror gardieni, debusolaţi, au sfârşit prin a ridica barierele.

În noaptea care a urmat berlinezii au sărbătorit evenimentul urcaţi pe zid, pentru a începe apoi să-l demoleze cu târnăcopul.

Doi ani mai târziu, URSS s-a destrămat.

Sursa – agerpres.ro