Ascultă Radio România Reșița Live

Barack Obama autorizează atacarea Statului Islamic în Siria

obamaPotrivit agenţiei Reuters, anunţul liderului de la Casa Albă arată cât de serioasă este ameninţarea grupării jihadiste. El a subliniat de ce este importantă atacarea acesteia. Preşedintele american, Barack Obama, a autorizat atacarea grupării Statul Islamic în Siria şi a decis extinderea campaniei împotriva acestei organizaţii în Irak. El a prezentat, într-un discurs pe care l-a ţinut miercuri seară, planul american de combatere a Statului Islamic. Barack Obama a anunţat că va trimite încă 475 de militari americani în Irak, aceştia urmând să li se alăture celor peste 1000 prezenţi deja în acea ţară, fără să participe, însă, la luptele împotriva grupării jihadiste. Cel mai important anunţ făcut de Obama este, însă, acela că Statele Unite nu vor ezita să atace Statul Islamic în Siria, ceea ce, potrivit Reuters, arată cât de serioasă este ameninţarea grupării jihadiste, în condiţiile în care, în urmă cu un an, deşi avertizaseră că dacă regimul lui Bashar al-Assad va folosi arme chimice, vor ataca Siria, americanii au renunţat la intervenţie. SUA va antrena rebeli sirieni moderaţi pe teritoriul Arabiei Saudite De altfel, Barack Obama a subliniat de ce este importantă atacarea Statului Islamic.
„Statul Islamic ameninţă populaţia Irakului şi a Siriei şi, dacă această problemă nu va fi rezolvată, ameninţarea teroristă se va extinde dincolo de această regiune, inclusiv în Statele Unite. Chiar dacă în acest moment nu am identificat un complot specific, liderii Statului Islamic au ameninţat America şi pe aliaţii săi. Serviciile de informaţii cred că mii de luptători străini, inclusiv europeni şi unii americani, li s-au alăturat în Siria şi în Irak. Antrenaţi şi cu experienţa războiului, aceşti luptători ar putea încerca să se întoarcă în ţările lor pentru a declanşa atacuri”, a explicat Barack Obama.
Dincolo de intervenţia directă împotriva Statului Islamic, Washingtonul va antrena rebeli sirieni moderaţi pe teritoriul Arabiei Saudite. Aceştia se află de mai mult timp în conflict direct cu Statul Islamic, care a capturat peste o treime din teritoriul Siriei şi cea mai mare parte din zona sunnită a Irakului. Aviaţia americană a atacat deja, în Irak, poziţiile jihadiştilor, ajutând forţele pro-guvernamentale să obţină o serie de victorii împotriva acestora.
Campania anunţată, azi-noapte, de Obama, va fi, însă, mult mai amplă, iar Statele Unite vor coordona o Coaliţie din care fac parte nouă puteri occidentale şi în care speră să atragă şi state din regiune.

Barack Obama autorizează atacarea Statului Islamic în Siria

Articol editat de Mirabela Afronie, 11 septembrie 2014, 10:31

Sursa: RRA

Polonia: autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital
Internațional luni, 9 noiembrie 2026, 10:41

Polonia: autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

Autorul atacului armat produs sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în centrul orașului Cracovia, din Polonia, a murit luni dimineață la spital....

Polonia: autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital
Alegeri SUA 2026: Democrații preiau controlul Camerei Reprezentanților
Internațional miercuri, 4 noiembrie 2026, 07:11

Alegeri SUA 2026: Democrații preiau controlul Camerei Reprezentanților

Partidul Democrat este pe cale să preia controlul Camerei Reprezentanților, potrivit proiecțiilor presei americane după alegerile intermediare...

Alegeri SUA 2026: Democrații preiau controlul Camerei Reprezentanților
Ministrul Transporturilor din Spania demisionează după tragedia feroviară
Internațional miercuri, 4 noiembrie 2026, 05:13

Ministrul Transporturilor din Spania demisionează după tragedia feroviară

Ministrul Transporturilor din Spania, Óscar Puente, și-a anunțat demisia marți, 3 noiembrie 2026, la șase zile după catastrofa feroviară...

Ministrul Transporturilor din Spania demisionează după tragedia feroviară
Proteste și blocaje în universitățile din Franța pe 3 şi 5 noiembrie 2026
Internațional luni, 2 noiembrie 2026, 21:30

Proteste și blocaje în universitățile din Franța pe 3 şi 5 noiembrie 2026

Organizațiile elevilor și studenților din Franța au convocat noi proteste și blocaje în instituțiile de învățământ pentru 3 și 5...

Proteste și blocaje în universitățile din Franța pe 3 şi 5 noiembrie 2026
Internațional luni, 2 noiembrie 2026, 20:40

Alertă cu bombă la un avion Wizz Air: cursa Londra–Sofia, redirecționată la Budapesta

Un avion Wizz Air care efectua cursa Londra Luton–Sofia a fost redirecționat către Budapesta, după primirea unei amenințări cu bombă în...

Alertă cu bombă la un avion Wizz Air: cursa Londra–Sofia, redirecționată la Budapesta
Internațional luni, 2 noiembrie 2026, 19:09

Suspiciuni de atac cibernetic în supermarketuri din Suedia, Belgia și Luxemburg

Mai multe lanțuri de supermarketuri din Suedia, Belgia și Luxemburg investighează incidente IT care au provocat creșterea temperaturilor în...

Suspiciuni de atac cibernetic în supermarketuri din Suedia, Belgia și Luxemburg
Internațional luni, 2 noiembrie 2026, 17:22

Alegeri în SUA, pe 3 noiembrie 2026. Controlul Congresului, miza scrutinului pentru republicani și democrați

Americanii sunt chemați la urne marți, 3 noiembrie 2026, pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial. Scrutinul va stabili noua...

Alegeri în SUA, pe 3 noiembrie 2026. Controlul Congresului, miza scrutinului pentru republicani și democrați
Internațional duminică, 1 noiembrie 2026, 12:45

Taxă nouă pentru comenzile de pe Temu, Shein și AliExpress, de la 1 noiembrie 2026. Cât vor costa coletele din afara UE

Uniunea Europeană introduce, de la 1 noiembrie 2026, o nouă taxă de procesare de 2 euro pentru comenzile online expediate din afara spațiului...

Taxă nouă pentru comenzile de pe Temu, Shein și AliExpress, de la 1 noiembrie 2026. Cât vor costa coletele din afara UE