Alerte cu bombă în școlile din Anglia
Mii de elevi de pe coasta de est şi din centrul Angliei, din Kent până în Newcastle, au fost evacuaţi după o serie de ameninţări cu bombă ce au vizat 21 de şcoli, unde se dădeau examene naţionale.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 24 mai 2016, 14:00
La una dintre şcoli, s-au înregistrat apeluri “repetate” în care persoane necunoscute au ameninţat că în interior se află o bombă, iar “şrapnelul va decapita elevii”.
Poliţia a ordonat suspendarea cursurilor şi evacuarea elevilor la şcolile şi liceele vizate, după care a inspectat clădirile, dar în niciuna nu a fost descoperit nimic suspect. (gds.ro)
Sursa foto: mediafax.ro