Ascultă Radio România Reșița Live

220 de milioane de euro pentru transferul pacienţilor între statele membre

Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a anunţat joi că Uniunea Europeană va mobiliza 220 de milioane de euro pentru finanţarea transferurilor de pacienţi cu COVID-19 dintr-o ţară în alta, pentru a susţine spitalele suprasolicitate din cele mai afectate state membre de al doilea val al pandemiei, informează AFP.

Articol editat de Mirabela Afronie, 30 octombrie 2020, 08:11

Pentru a facilita aceste transferuri, statele ‘trebuie să împărtăşească date exacte şi în timp real’ la nivel european ‘pentru o mai bună coordonare’, a declarat şefa executivului european în cadrul unei conferinţe de presă după încheierea unei videoconferinţe despre coordonarea răspunsului UE la pandemia de COVID-19, cu participarea celor 27 de state membre.

‘Răspândirea virusului va copleşi sistemele noastre de sănătate dacă nu acţionăm urgent’, a avertizat Ursula von der Leyen.

Oficialul european a mai informat că UE va lucra pentru validarea rapidă, la nivelul Uniunii, a testelor rapide de antigen şi că CE este în discuţii cu patru companii pentru a asigura potenţiale vaccinuri, după ce a încheiat deja înţelegeri privind oferte de furnizare cu alte trei companii (AstraZeneca, Sanofi şi Johnson & Johnson), potrivit Reuters.

Von der Leyen a menţionat discuţii cu Moderna, CureVac şi un parteneriat între Pfizer şi BionTech. Reuters a informat în septembrie că UE este în discuţii cu Novavax.

Totodată, preşedinta CE a dat asigurări că viitoarele vaccinuri vor fi disponibile pentru toate statele ‘în acelaşi timp şi în aceleaşi condiţii’, în funcţie de numărul populaţiei.

Se intenţionează, de asemenea, punerea la punct a unui formular comun de localizare a pasagerilor până la sfârşitul anului. AGERPRES

Etichete:
Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”
Internațional vineri, 11 septembrie 2026, 20:22

Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”

Statele Unite au comemorat vineri, 11 septembrie 2026, 25 de ani de la atacurile teroriste care au provocat moartea a 2.977 de persoane....

Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”
Studiu european: 53% dintre adolescenții de 15-16 ani au încercat țigări electronice, 81% au consumat alcool
Internațional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:44

Studiu european: 53% dintre adolescenții de 15-16 ani au încercat țigări electronice, 81% au consumat alcool

Un amplu studiu european privind comportamentele de risc în rândul adolescenților arată că peste jumătate dintre tinerii de 15-16 ani au...

Studiu european: 53% dintre adolescenții de 15-16 ani au încercat țigări electronice, 81% au consumat alcool
Alertă West Nile în Europa: peste 1.000 de cazuri în 15 țări. Numărul infectărilor a crescut brusc
Internațional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 12:57

Alertă West Nile în Europa: peste 1.000 de cazuri în 15 țări. Numărul infectărilor a crescut brusc

Numărul cazurilor de infectare cu virusul West Nile a depășit pragul de 1.000 în Europa. Peste 1.000 de cazuri contractate la nivel local au fost...

Alertă West Nile în Europa: peste 1.000 de cazuri în 15 țări. Numărul infectărilor a crescut brusc