„Drobul de sare” în versiune modernă. Cum circulăm prin Clisura Dunării

Traficul rutier a fost deschis pe ambele sensuri în Clisura Dunării şi asta va duce, probabil, la o intensificare a circulaţiei pe DN 57.

Pe parcursul anului trecut, traficul a fost închis la Cozla şi foarte puţine maşini circulau pe acest drum care face legătura între Caraş-Severin şi Mehedinţi. Cu toate acestea nu au lipsit accidentele, unele chiar mortale, spune şeful Poliţiei Moldova Nouă, comisar şef Aurel Coman.

„Am înregistrat 16 accidente cu victime, soldate cu doi morţi şi 6 răniţi grav. Cele două accidente mortale s-au înregistrat în zona Sicheviţa şi Coronini”.

Redeschiderea circulaţiei pe DN 57 este una temporară, crede Coman, pentru că oricând mai pot cădea pietre pe drum.

„A fost deschisă circulaţia şi pentru autovehiculele de mare tonaj, deşi în zonă mai există căderi de pietre. Până nu se iau măsuri concrete de îndepărtare a acelor pietre care stau să cadă de sus de pe deal vor mai fi probleme”.

Reprezentanţii Direcţiei de Drumuri şi Poduri Timişoara au anunţat că în acest an se vor face investiţii serioase pentru consolidarea versanţilor, dar nu au avansat o dată de începere a lucrărilor.

(Sebastian Dragomir)

Cele mai citite

Related Articles