Defileul Jiului redeschis circulaţiei rutiere

Conform site-ului Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), circulaţia pe Drumul Naţional (DN) 66, „Defileul Jiului” aşa cum este mai cunoscut drumul, va fi complet redeschis.

Din 16.08.2016 circulaţia este închisă în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 09.00 – 18.00, până în data de 15.09.2016”, se arată pe site-ul CNADNR. Pe DN 66 s-au făcut lucrări de reabilitare de la kilometrul 93+500 până la kilometrul 126+000, între localitatea Bumbeşti Jiu din judeţul Gorj şi municipiul Petroşani.

În altă ordine de idei, un alt drum din Valea Jiului este închis. Astfel, pe DN 66A, între Câmpu lui Neag, aşezare aparţinătoare de oraşul Uricani, şi localitatea Cerna Sat, din judeţul Gorj, între kilometri 47+000 şi 88+000 circulaţia este închisă până în 31 octombrie 2016, conform aceluiaşi site al CNADNR. Motivul închiderii circulaţiei pe acest tronson din DN 66A, sau „Drumul lui Băsescu”, aşa cum i se mai spune, este reprezentat de alunecări de teren şi de versanţi, căderi de copaci şi cedări de terasamente, în condiţiile în care drumul este unul de pământ.

Cele mai citite

Related Articles