UEFA a verificat stadiul lucrărilor la Arena Naţională pentru EURO 2020

120

O delegaţie a forului fotbalistic european a inventariat, în perioada 13-15 ianuarie, stadiul lucrărilor de aliniere a Arenei Naţionale din Bucureşti la standardul necesar găzduirii de meciuri ale Campionatului European – EURO 2020, potrivit Agerpres.

Delegaţia UEFA a avut în componenţă mai mulţi specialişti, care au participat la discuţii despre managementul stadionului. Operaţiunile de meci care vor fi derulate în această vară au fost împărţite în 25 de proiecte de implementare, printre care se numără Acces, Ceremonii, Transport, ICT, Comercial, Operaţiuni Media, Gazon, Tribune (scaune), Semnalizare şi Orientare, Ticketing, Securitate.

    Din partea română au participat la întrevederi persoanele responsabile cu organizarea EURO 2020 la Bucureşti de la Primăria Capitalei, FRF şi autorităţi locale şi naţionale.

    După acest moment, monitorizarea proiectului nu se va mai realiza prin vizite periodice, ci prin prezenţa permanentă a UEFA la Bucureşti şi în toate celelalte 11 oraşe-gazdă ale EURO 2020. Doi reprezentanţi ai UEFA sunt deja detaşaţi la Bucureşti, lor urmând să li se adauge alţi manageri pe parcurs. La momentul demarării EURO, staff-ul UEFA în fiecare oraş-gazdă va fi compus din câteva zeci de manageri, localnici şi străini.

 Arena Naţională va găzdui patru meciuri le EURO 2020, trei în Grupa C, pe 14 iunie, ora 19:00, Austria – câştigătoarea play-off-ului Ligii Naţiunilor, pe 18 iunie, la ora 16:00: Ucraina – câştigătoarea play-off-ului Ligii Naţiunilor, pe 22 iunie, ora 19:00: Ucraina – Austria, şi unul din optimile de finală, pe 29 iunie, la ora 22:00, între câştigătoarea Grupei F şi una dintre echipele clasate pe locul al treilea în grupele A, B sau C.

sursa foto: Agerpres.ro