Tragerea la sorți a partidelor din sferturile de finală ale Cupei României va avea loc pe 13 februarie
Tragerea la sorți a partidelor din sferturile de finală ale Cupei României va avea loc luni,13 februarie, de la ora 11,00, la Casa Fotbalului, a anunțat Federația Română de Fotbal pe site-ul său oficial.
Articol editat de Radio Resita, 7 februarie 2017, 08:38
Echipele calificate în sferturile Cupei României sunt Astra Giurgiu, FC Dinamo, FC Viitorul, CFR Cluj, ACS Poli Timișoara, CSU Craiova, FC Voluntari și CS Mioveni.
Cele șapte echipe din Liga I împreună cu singura reprezentantă a eșalonului secund vor fi introduse într-o singură urnă după ce, conform regulamentului, formațiile din a doua urnă valorică au promovat în prima învingând un oponent superior categoriei din care făceau parte.
Meciurile din sferturile de finală se vor disputa într-o singură manșă, în perioada 28-30 martie 2017, în funcție de opțiunile pentru televizare, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasate la finalul sezonului precedent.