Doi jucători ai clubului sloven de fotbal NK Maribor, atacantul sârb Zoran Baljak şi fundaşul stânga sloven Damjan Marjanovic, ambii în vârstă de 20 de ani, au decedat, într-un accident rutier, anunţă site-ul oficial al grupării.

Ambii erau componenţi ai echipei secunde a clubului (NK Maribor B). Portarul sârb Ljubomira Moravca, 20 de ani, a fost rănit serios în acest accidenţ în timp ce fundaşul sloven Ziga Lipuscek a scăpat cu răni uşoare. NK Maribor va juca joi, acasă, cu formaţia scoţiană Aberdeen, în manşa secundă a turului al treilea preliminar al Europa League. În prima manşă scorul a fost egal, 1-1, dar niciunul dintre cei patru fotbalişti implicaţi în accident nu a jucat în partida tur, anunţă Agerpres.