Tragedia petrecută aseară, pe stadionul Ștefan cel Mare, amână fotbalul din România de la acest final de săptămână
Toate meciurile din competițiile organizate de Federația Română de Fotbal în acest final de săptămână, din Liga 2, Liga 3, Campionatele Naționale de Juniori, partide de fotbal în sală și fotbal feminin, vor fi amânate. Federaţia Română de fotbal a luat această decizie după decesul fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng. În vârstă de numai 26 de ani, sportivul s-a prăbușit pe teren în timpul meciului de aseară dintre Dinamo și FC Viitorul Constanța. Medicii de la Spitalul de Urgență Floreasca l-au resuscitat mai bine de o oră, însă fotbalistul nu a reacționat la manevrele de resuscitare. Finala Cupei României dintre echipele Dinamo și CFR Cluj, programată la 10 mai, a fost de asemenea amânată de Federația Română de Fotbal.
Articol editat de Cristina Corocan, 7 mai 2016, 10:01 / actualizat: 7 mai 2016, 12:09
Singurele meciuri care se desfăşoară în fotbalul românesc sunt cele din campionatele judeţene, astfel în cadrul etapei a 25-a Ligii a IV-a Caraş-Severin sunt programate partidele:
Sâmbătă, 7 mai 2016
Minerul Anina – C.S.M. Şcolar Reşiţa
C.S. Moldova Nouă – Muncitorul Reşiţa
A.C.S. Nera Bozovici – Agmonia Zăvoi şi
Metalul Bocşa – A.C.S. Rapid Buchin
AD Mediam Mehadia – F.C. Vointa Lupac.
Duminică, 8 mai:
C.S. Negrea Reşiţa – C.S. F.C. Caransebeş II , de la ora 12,00. Partida A.S. Berzasca – A.S. Hidrocon Marga este omologată cu scorul de 3-0 în favoarea echipei de pe Cisura Dunării. Echipa din Marga s-a retras din campionat. În această etapă, echipa A.S. Oraviţa va sta. După 24 de etape, în clasament conduce CSM Şcolar Reşiţa cu 61 de puncte din 22 partide, iar FC Voinţa Lupac se află pe locul doi, cu 58 de puncte.
sursa foto: mediafax
Cristina Corocan