Suporterii echipei de fotbal Dinamo au reuşit să strângă în trei zile peste 100.000 de lei pentru obţinerea licenţei clubului pentru sezonul 2020-2021 al Ligii I după ce acţionarul majoritar Ionuţ Negoiţă a declarat că nu este dispus să achite datoriile în cuantum de 180.000 de euro, scrie Agerpres.ro

Conform regulamentelor FRF, cluburile din Liga I sunt obligate să demonstreze că nu au datorii către bugetul de stat şi angajaţi pentru a putea primi licenţa de participare în Liga I.

Sâmbătă, Asociaţia Suporterilor „Peluza Cătălin Hîldan a deschis pe site-ul www.programddb.ro o rubrică unde fiecare fan poate dona atât cât doreşte. De la momentul deschiderii şi până luni după-amiază suma totală strânsă a ajuns la 109.050 lei (22.579 euro la cursul zilei).

Asociaţia a anunţat, luni, pe pagina oficială de Facebook, faptul că în afară de donaţii mai există un surplus din programul DDB în valoare de 135.379 (28.030 euro) care va fi folosit tot pentru plata datoriilor.

„Cu suporteri ca voi Dinamo nu moare. Banii sunt strânşi într-un timp foarte scurt. Asta ne face să fim încrezători. Trebuie să menţinem acest ritm. Au crescut frumos şi înscrierile în ProgramDDB, unde avem 1.160.380,00 lei. Din aceştia scădem suma transferată deja către club şi rămân 135.379,00 lei. Nu vreau să mă opresc din scris să mă uit iar la sold, dar creşte la fiecare refresh. Şi nouă ne creşte inima. Pentru că vedem că dinamoviştilor le pasă. Negoiţă şi Bălănescu trebuie să înţeleagă că nu trebuie să vândă niciun jucător de valoare. Noi ajungem astăzi, lejer, cel puţin la suma pe care o cer ei pentru Sorescu. Practic l-am răscumpărat pe Deian de pe taraba lui Negoiţă. Unii dintre voi au ataşat la comentarii screenshoturi cu sumele depuse. Am văzut 150, 200, 300 de lei. Acum când am început să scriu, un profesor tocmai a donat 800 de lei. Unii dintre voi au donat de mai multe ori. Vă mulţumim ‘câinilor’! Ne-au scris pensionari care au donat un sfert din pensie, în vremurile astea grele. Ne-au scris copii care au spart puşculiţa şi le-au cerut părinţilor să salveze Dinamo şi cu economiile lor. Noi, cei care am văzut Dinamo trecând de Inter, de Hamburg (campioana Europei), umilind Leverkusen sau Everton, jucând prima semifinală de Cupa Campionilor a unei echipe româneşti, noi trebuie să le dăm dreptul copiilor noştri să trăiască momente unice precum cele trăite de noi”, se arată pe pagina oficială a asociaţiei suporterilor dinamovişti.

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a anunţat zilele trecute în presă că nu mai este dispus să investească şi că gruparea are nevoie de 180.000 de euro pentru a achita datoriile până la sfârşitul lunii aprilie şi a obţine licenţa de participare în ediţia 2020-2021 a Ligii I. De asemenea, el a precizat că este dispus să cedeze oricui cele 82% de procente pe care le mai deţine la FC Dinamo în schimbul sumei simbolice de un leu.

Suporterii echipei de fotbal Dinamo au cumpărat în luna februarie 10% din acţiunile deţinute de Ionuţ Negoiţă la gruparea bucureşteană prin programul socios „Doar Dinamo Bucureşti” (DDB), suma provenită din fondurile fanilor ajungând la 1.000.000 lei.