Ascultă Radio România Reșița Live

Studenții de la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa vor reprezenta România la Campionatului European de fotbal în sală

”Din delegație vor face parte 10 sportivi și două cadre didactice. Sperăm să reprezentăm cât mai bine învățământul superior românesc, orașul Reșița și chiar România. Această deplasare nu era posibilă dacă nu am fi avut și o susținere financiară, din partea: Federației Sportului Școlar și Universitar, BRD,Auto Alex, SC Lauer,Best MultiBet, BCR. Sunt firme cărora noi le mulțumim și sperăm pe viitor să vină și alte entități din mediul privat, din mediul public, alături de noi, de universitate pentru că studenții sunt viitorii membrii ai comunității. Rezultatele lor sunt cele cu care se mândrește universitatea, dar și comunitatea. Eu sunt antrenorul echipei și așteptăm cu nerăbdare competiția. Fiind pentru prima dată când participăm, nu ne putem imagina ce înseamnă această competiție la nivel european. Să sperăm că o să fie o primă reprezentare bună a mediului universitar românesc peste granițele țării”, a spus Andrade Bichescu.

Campionatul European de fotbal în sală, din Turcia va avea loc în perioada 9-18 iulie la Korum.

Cristina Corocan

Articol editat de Cristina Corocan, 5 iulie 2017, 17:28

La Reșița a avut loc în premieră pentru România primul Campionat Universitar de fotbal în sală. Campioana primei ediţii este chiar echipa Universităţii Eftimie Murgu Reşiţa, care va participa în zilele ce urmează la Campionatul European rezervat studenților, întreceri ce au loc în Turcia. Rectorul Universității reșițene, Andrade Bichescu ne-a vorbit despre participarea la această competiție, în calitate de antrenor al echipei:

”Din delegație vor face parte 10 sportivi și două cadre didactice. Sperăm să reprezentăm cât mai bine învățământul superior românesc, orașul Reșița și chiar România. Această deplasare nu era posibilă dacă nu am fi avut și o susținere financiară, din partea: Federației Sportului Școlar și Universitar, BRD,Auto Alex, SC Lauer,Best MultiBet, BCR. Sunt firme cărora noi le mulțumim și sperăm pe viitor să vină și alte entități din mediul privat, din mediul public, alături de noi, de universitate pentru că studenții sunt viitorii membrii ai comunității. Rezultatele lor sunt cele cu care se mândrește universitatea, dar și comunitatea. Eu sunt antrenorul echipei și așteptăm cu nerăbdare competiția. Fiind pentru prima dată când participăm, nu ne putem imagina ce înseamnă această competiție la nivel european. Să sperăm că o să fie o primă reprezentare bună a mediului universitar românesc peste granițele țării”, a spus Andrade Bichescu.

Campionatul European de fotbal în sală, din Turcia va avea loc în perioada 9-18 iulie la Korum.

Cristina Corocan

[AUDIO-FOTO] Laura Rus – fotbal, iubire și pasiune
Fotbal vineri, 9 decembrie 2022, 17:14

[AUDIO-FOTO] Laura Rus – fotbal, iubire și pasiune

În ediția de astăzi a emisiunii România de nota 10 vă propun o întâlnire pe terenul de fotbal cu un număr 9 de nota 10, cu golghetera...

[AUDIO-FOTO] Laura Rus – fotbal, iubire și pasiune
CM Qatar: Buturuga marocană a răsturnat carul spaniol!
Fotbal marți, 6 decembrie 2022, 23:22

CM Qatar: Buturuga marocană a răsturnat carul spaniol!

Ultima zi a optimilor Cupei Mondiale de fotbal a adus prima surpriză din această fază a competiţiei: selecţionata Marocului a eliminat Spania la...

CM Qatar: Buturuga marocană a răsturnat carul spaniol!
CM Qatar: Franţa şi Anglia se vor înfrunta în sferturi
Fotbal duminică, 4 decembrie 2022, 23:12

CM Qatar: Franţa şi Anglia se vor înfrunta în sferturi

N-au fost surprize nici în cea de-a doua zi a Cupei Mondiale din Qatar. Selecţionata Franţei, campioana mondială în exerciţiu, n-a avut nicio...

CM Qatar: Franţa şi Anglia se vor înfrunta în sferturi
Cupa Mondială: Coreea de Sud şi Elveţia, ultimele calificate în optimi
Fotbal vineri, 2 decembrie 2022, 23:44

Cupa Mondială: Coreea de Sud şi Elveţia, ultimele calificate în optimi

Selecţionata Portugaliei a fost învinsă de formaţia Coreei de Sud cu scorul de 2-1, la Cupa Mondială de fotbal din Qatar. Lusitanii – care...

Cupa Mondială: Coreea de Sud şi Elveţia, ultimele calificate în optimi
Fotbal joi, 1 decembrie 2022, 23:39

Nebunie la Mondial! Germania pleacă acasă, Japonia câştigă grupa E în faţa Spaniei

Meciuri nebune, în grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar! Obligată să câştige în faţa Costa Ricăi pentru a mai spera la calificare,...

Nebunie la Mondial! Germania pleacă acasă, Japonia câştigă grupa E în faţa Spaniei
Fotbal joi, 1 decembrie 2022, 20:30

Cupa Mondială, grupa F: Maroc şi Croţia s-au calificat în optimi

Selecţionatele Croaţiei şi Belgiei au terminat la egalitate, 0-0, în ultima etapă a întrecerii din grupa F a Cupei Mondiale. Rezultatul care...

Cupa Mondială, grupa F: Maroc şi Croţia s-au calificat în optimi
Fotbal miercuri, 30 noiembrie 2022, 23:41

CM Qatar, grupa C: Argentina învinge Polonia, dar ambele echipe se califică în optimi

Argentina s-a calificat în optimile Mondialului din Qatar, după o victorie obţinută uşor în faţa Poloniei. Sud-americanii au dominat...

CM Qatar, grupa C: Argentina învinge Polonia, dar ambele echipe se califică în optimi
Fotbal miercuri, 30 noiembrie 2022, 19:56

Cupa Mondială: Franţa pierde, dar merge mai departe. Australia, a doua echipă calificată din grupa D

Deja calificată în optimi, Franţa a abordat jocul contra Tunisiei cu jucători mai puţin folosiţi în primele două meciuri din grupă....