Steaua a reușit prima victorie din acest sezon

Viitorul – Steaua 1-3. Steaua a câştigat pe terenul Viitorului la primul meci jucat în noul sezon al ligii întîi. Gazdele au început mai bine jocul și au avut prima ocazie, prin Florin Tănase, care l-a pus în dificultate pe Cojocaru.

Oaspeții au preluat însă controlul partidei și au deschis scorul în minutul 29, când Tudorie a profitat de eroarea lui Râmniceanu, care a ieșit greșit pe o centrare. Viitorul a reușit să egaleze însă centralul George Găman a anulat golul marcat de Răzvan Marin după ce Florin Tănase l-a faultat în atac pe Aganovic. Viitorul a reuşit, totuși, egalarea în minutul 41 prin Aurelian Chiţu, care l-a învins pe Cojocaru cu un şut plasat de la marginea careului de 16 metri.

În repriza a doua, Viitorul s-a aruncat în atac și a fost aproape de a deschide scorul. Benzar a trimis mingea în transversală, din lovitură liberă, iar două minute mai târziu şi mingea trimisă cu capul de Carp s-a dus tot în transversală.

Ocaziile s-au răzbunat iar în minutul 61, Adi Popa şi-a dus echipa în avantaj din pasa lui Tudorie. Scorul final, 3 la 1 pentru ros-albaștri a fost stabilit după execuţia spectaculoasă a lui Stanciu.

sursa foto: evz.ro

De același autor

Related Articles