La mulți ani, CRISTIAN CHIVU!

Astăzi, 26 octombrie, reșițeanul Cristian Chivu împlinește 37 de ani!

Articol editat de Cristina Corocan, 26 octombrie 2017, 12:27

A fost component al echipei naționale de fotbal a României între anii 1999 și 2011, fiind și căpitanul acesteia în 50 de meciuri.

În 1997, a debutat pentru CSM Reșița în Divizia A într-un meci câștigat împotriva echipei Universitatea Cluj.

În 1999, a obținut transferul în străinătate, la celebra echipă Ajax Amsterdam.

În 2007, se transferă la Internazionale Milano, unde a reușit să se impună și datorită polivalenței sale.

În 2010, în timpul unui meci pentru Internazionale Milano s-a ciocnit puternic cap în cap cu Sergio Pellissier, atacantul lui Chievo.

După 37 de zile a revenit ca titular în meciul contra echipei AS Livorno, purtând o cască de protecție.

În plan personal, este căsătorit din 2008, cu Adelina Elisei, o fostă prezentatoare a știrilor sportive.

Cei doi au împreună doi copii, Natalia, în vârstă de 7 ani, și Anastasia, de 5 ani.

––––––––

Scrisoare emoţionantă a lui Cristi Chivu, la retragerea din fotbal: „Tată, sper că eşti mândru de omul care am devenit”

Fostul căpitan al echipei naţionale a renunţat la fotbal. Cristi Chivu a ţinut să le mulţumească celor care i-au fost aproape în toţi aceşti ani, în special tatălui său, Mircea Chivu, care a murit pe când Cristi avea doar 17 ani. Iată scrisoarea lui Chivu postată de Adevărul acum 3 ani.

„Sunt trist şi fericit, râd şi plang totodată şi mă încearcă un sentiment de satisfacţie pe care nu-l pot descrie în cuvinte. Fotbalul mi-a oferit ceva ce îmi va servi toata viaţa. M-a învăţat ce înseamnă pasiunea, ce reprezintă curajul, sacrificiul. Toate astea sunt o punte între visuri şi realitate. Ştiu cine sunt, ce sunt, ce am făcut, cum am făcut şi vă pot spune că a fost o călatorie plina de provocări. O călătorie în care nu am renunţat la visuri, nu am abandonat lupta cu provocarile pe care destinul mi le-a aşternut în cale. Le-am înfruntat plin de convingere că voi reusi, că voi trece mai departe, că într-o zi îmi voi privi copiii şi cu o îmbrăţişare îmi vor multimi. Atât şi nimic mai mult. Multumesc părinţilor mei pentru educaţia pe care mi-au oferit-o. Acum 24 de ani am început o călătorie motivat de o persoană care mi-a fost model şi sursă de inspiraţie. Ne-a părăsit 8 ani mai târziu şi am crezut că pentru mine totul s-a terminat. Aveam 17 ani. A fost tatăl, antrenorul, prietenul şi cel mai mare critic al meu. Este prima persoana căreia vreau să-i mulţumesc pentru că în toţi aceşti ani l-am simţit langa mine mereu. Am încercat să fiu ca el, să fiu demn, curajos, ambiţios, corect asa cum m-a învăţat. Înainte de a fi ceva, am încercat să fiu OM. Aş fi avut nevoie de tată mai mult decât cineva şi-ar putea imagina, decât, probabil, s-a gândit el în scurta noastră călătorie prin această lume. Mulţumesc tuturor antrenorilor cu care am început, celor cu care am colaborat de-a lungul timpului şi despre care pot spune că au fost o sursa de inspiraţie continuă pentru mine. Mulţumesc cluburilor la care am activat pentru că au avut incredere în mine şi pentru că mi-au oferit posibilitatea de a creste în tări şi în oraşe diferite învătând să devin o persoană mai bună. Mulţumesc tuturor suporterilor de la echipele la care am activat pentru că fără susţinerea şi fara pasiunea lor fără margini, succesele noastre nu ar fi fost posibile. Am respectat şi onorat istoria şi traditia clubului pentru care activam. Mulţumesc staff-ului medical, doctori, fizioterapeuţi, pentru sprijinul lor moral, pentru întelegerea pe care au avut-o în ceea ce mă priveşte, pentru ca m-au suportat, dat fiind faptul că am fost un record-man al accidentărilor. Dacă îmi permiteti şi sper că mă întelegeţi, vreau să-i multumesc în special medicului si prietenului meu, Franco Combi. Fără el nu aveam onoarea de a scrie aceste rânduri. Multumesc tuturor celor care nu apar în faţă, dar care au un rol important în bunul mers al unei echipe de fotbal, oameni apropiaţi, cu care interacţionam zi de zi, şi care incercau să ne facă toate mofturile: magazioneri, bucătari şi tot personalul de întretinere. Cu respect, admiraţie şi în loc de „Bonjour” rămâne „Au revoir”. Am cunoscut mulţi fotbalişti în toţi acesti ani, le multumesc tuturor pentru respectul pe care mi l-au oferit şi vreau să îi asigur că a fost o onoare pentru mine să le fiu coleg, partener de lupta şi să împărţim înfrângerile şi victoriile. Veţi rămâne în inima mea pentru totdeauna. Vestiarul îmi va lipsi cel mai mult Nu în ultimul rând, vreau să-i multumesc soţiei mele, Adelina. A renunţat la visurile ei pentru a fi alaturi de mine, am crescut împreuna printre străini şi am depăşit momente grele. Ea este cea care m-a susţinut şi înteles in cele mai grele momente, mi-a oferit dragoste, linişte şi familia la care am visat. Le mulţumesc fetelor mele, Anastasia si Natalia, care au avut grijă să nu fiu niciodată trist şi să uit de orice suparare. Ele trei sunt mai presus de orice satisfactie profesională pe care am avut-o sau o voi avea în viaţă. Am intrat în această lume tânăr, visător şi plin de ambiţie şi ies cu ceva fire albe, multe cicatrici şi cu convingerea că inima mea e la locul ei, chiar dacă am pus-o de fiecare data la dispoziţia echipelor la care am jucat. Tată, sper că eşti mândru de omul care am devenit. Este sfârşitul unei călătorii… şi începutul, pentru restul vieţii mele!!!” Cristi Chivu.

–––––––––

Trofeele din cariera lui Chivu:

Câştigător al premiului Marco van Basten în sezonul 1999-2000

Câştigător al premiului Dutch Golden Shoe în sezonul 2001-2002

Component al Echipei Anului 2002 alcătuită de UEFA

Câştigător al premiului Fotbalistul român al anului în 2000, 2002, 2009 şi 2010

Câştigător al UEFA Champions League în sezonul 2009/2010

Are în palmares 3 titluri în Italia cu Inter, precum şi două cupe naţionale: una cu Roma şi una cu Inter

A câştigat titlul şi Cupa Olandei cu Ajax Amsterdam.

La mulți ani, unui mare campion!

Sursa foto: gsp.ro, Cristi Chivu și Adelina Chivu