[FOTO-VIDEO] CSM Școlar Reșița a reluat pregătirea și continuă să spere la promovare

146

Echipa de fotbal Liga a III-a, CSM Școlar Reșița s-a reunit astăzi în Valea Domanului pentru prima dată în 2018, cu modificări majore în lot. Daniel Oprița, care s-a antrenat cot la cot cu elevii săi, este încrezător în reușita formației sale.

”Încercăm, nu ne dăm bătuți și credem în PROMOVARE! Am făcut și aceste transferuri și mă bucur că am reușit să-i conving pe acești jucători să vină la Reșița. Sunt din cei care au jucat inclusiv la Liga I și a II-a, unii au venit și pentru mine și aștept să mă ajute ei pe mine acum. Eu i-am ajutat să joace în Liga I. Sper să reușim ceea ce ne-am propus.”, a afirmat Daniel Oprița.

În lotul reșițean au fost aduși pentru a pune umărul la treabă jucători care au evoluat și în Liga I, dar și juniori. La apelul lui Daniel Oprița au răspuns pozitiv: Bărbulescu, Puțanu, Ene, Manole, Vădrariu, Copaci și Staicu, care se alătură celorlați, care erau deja în lotul din Valea Domanului. Sunt și 5 juniori din Centrul de Copii și Juniori al clubului, care se vor antrena cu echipa mare.

”Am făcut câteva transferuri, nu au semnat toți, dar suntem în discuții și 90% o să semnăm și cu ceilalți, care au venit astăzi și care ajung și mâine. Alți doi jucători ajung în seara aceasta, iar mâine se prezintă la antrenament. ”,a mai spus Oprița.

Echipa reșițeană va efectua câte un antrenament pe zi, iar din 5 februarie formația se va afla în cantonament la baza proprie, timp în care se vor face câte două antrenamente pe zi. Va susține până la reluarea campionatului o serie de meciuri amicale. În 24 ianuarie este programat jocul cu Ripensia Timișoara, iar în 3 februarie cel cu ASU Poli Timișoara. De asemenea s-au mai perfectat partide de verificare cu: UTA, Pandurii Târgu Jiu, CS Deva, Dinamo Pancevo și Radnicki Zrenianin.

Cristina Corocan