Florin Andone a urcat pe locul 5 în clasamentul golgheterilor după prima sa dublă în La Liga

Atacantul lui Deportivo La Coruna, Florin Andone, a marcat două goluri, în victoria obţinută de echipa sa, cu scorul de 5-1, în faţa lui Real Sociedad, urcând pe locul 5 în clasamentul gogheterilor din prima ligă spaniolă, cu 5 reuşite, după 14 etape.

Liderul clasamentului golgheterilor în La Liga este Cristiano Ronaldo, cu zece reuşite, dintre care două din penalty, atacantul de la Real Madrid fiind urmat de Leo Messi şi Luis Suarez de la FC Barcelona şi de Iago Aspas de la Celta, toţi cu câte nouă goluri.

Vedetele de la Atletico Madrid, Griezmann, Gameiro şi Carrasco, au marcat doar cu câte un gol mai mult decât Andone. Românul, golgheterul formaţiei Deportivo la Coruna, a înscris de tot de atâtea ori ca Aduriz (Athletic Bilbao), Rafinha (FC Barcelona) şi Bale (Real Madrid).

Florin Andone a marcat două goluri pentru Deportivo La Coruna în meciul cu Real Sociedad, câştigat cu scorul de 5-1, în etapa a XIV-a a campionatului Spaniei. Andone, titular, a marcat în minutele 42 şi 77, a contribuit la autogolul lui Martinez din minutul 29, fiind înlocuit în minutul 80.

Internaţionalul român este la la patrulea meci consecutiv în care înscrie, în cel mai puternic campionat din lume şi a egalat astfel recordul lui Gabi Balint.

După 14 meciuri, românul și-a egalat deja cea mai bună performanță în La Liga. În sezonul 2014-2015, când era la Cordoba, a marcat tot 5 goluri, dar în 20 de meciuri, de-a lungul întregii stagiuni. De asemenea, acum a reușit și prima dublă a carierei în prima ligă spaniolă.

TOPUL golgheterilor din La Liga:

10 goluri – Cristiano Ronaldo (Real Madrid)
9 goluri – Iago Aspas (Celta Vigo), Messi (Barcelona), Suarez (Barcelona)
7 goluri – Willian Jose (Sociedad)
6 goluri – Ruben Castro (Betis), Carrasco (Atletico), Gameiro (Atletico), Griezmann (Atletico), Gerard Moreno (Espanyol), Sandro Ramirez (Malaga)
5 goluri –  Andone (Deportivo), Aduriz (Bilbao), Rafinha (Barcelona), Bale (Real), Sansone (Villarreal), Piatti (Espanyol), Boateng (Las Palmas), Pedro Leon (Eibar), Cop (Gijon), Raul Garcia (Bilbao), Enrich (Eibar)

Digisport

Cele mai citite

Related Articles