FC Caransebeş rămâne lider

FC Caransebes amical cu Metalul Resita, imagine de arhiva

În Liga a 3-a de fotbal vineri, 30 mai, au fost programate meciurile etapei a 9-a din play-off şi play-out.

În play-off, FC Caransebeş a câştigat cu 2-1 în deplasare la FC Hunedoara şi rămâne liderul seriei a 4-a. Pentru echipa din Caransebeş au marcatSăulescu, în minutul 30, şi Artean în minutul 54.

Alte rezultate:

Pandurii 2 Târgu Jiu – Vulturii Lugoj 4-1 şi

Millenium Giarmata – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 1-3.

În clasament FC Caransebeş ocupă prima poziţie cu 37 de puncte, urmată de Nuova Mama Mia Becicherecu Mic cu 36 puncte, FC Hunedoara 25 puncte, Pandurii 2 Târgu Jiu 24 puncte, Millenium Giarmata 20 puncte, Vulturii Lugoj 17 puncte.

În play-out, Gloria Reşiţa a învins, pe teren propriu, pe concitadina Muncitorul cu 4-2. Golurile au fost înscrise de Tîrbăţ, de două ori în minutele 22 şi 65, Moţi în minutul 65, şi Marta în minutul 76, respectiv Bobină în minutul 24, şi Voin în minutul 90+1.

În alt meci, Ştiinţa Turceni şi Jiul Rovinari au remizat, 1-1.

Muncitorul Reşiţa este lider cu 28 de puncte, urmată de Gloria Reşiţa 21 puncte, Jiul Rovinari 20 puncte şi Ştiinţa Turceni cu 17 puncte.

Foto arhivă

(Adina Niţă)

Cele mai citite

Related Articles